bunicul meu

-Haide, ridica-te! Nu poti sta mult acolo jos.. doar putin, cat sa-ti revii, apoi ridica-te!
-Dar nu pot! Ajuta-ma!
-Ba sigur ca poti.Ti-am mai zis ca niciodata nu exista "nu pot" ci doar "nu vreau"..hai, sus, sus! Si sa-ti scuturi hainele..nu putem merge mai departe asa
-Dar ma doare..Uite ce-am in genunchi..E asa mult sange. Hai bunicule, ajuta-ma!
-Eu o sa plec imediat si ce urat ar fi sa ramai singura aici si sa te fure vreun tigan.. Hai ridica-te!
-Dar ma doareee.. De ce nu vrei? Da-mi macar o mana de care sa ma prind..
-Stii, data viitoare cand vei cadea te vei uita dupa aceasta mana care te-a ridicat si e foarte posibil sa nu mai fie.. Si-atunci ce vei face? Vei ramane acolo? NU! Te vei ridica singura la fel ca acum.. Si grabeste-te, bunica a facut prajituri cu mere si mi-a spus ca vrea sa le servim calde.. Haide, haide!

Il priveam cum se indeparta de mine incet, incet. Dupa ce mi-a spus asta nu s-a mai uitat inapoi si si-a vazut de drum. Atunci puteam sa jur sa bunicul nu ma iubea.. Mi-a vazut piciorul sangerand si mi-a intors spatele..Dar cum? Omul asta care ma tinea pe genunchi in fata portii si-mi spunea povesti, cel care imi cumpara mere ionatane si inghetata la cornet, el care de fiecare data imi lua apararea in fata alor mei.. tocmai EL, sa ma lase asa? Cu piciorul strivit de asfaltul crud.. De ce oare nu-i pasa de durerea mea? De ce nu ma ajuta? Cu ochii plini de lacrimi si schiopatand am alergat dupa el si l-am prins de aratator.. aveam mana prea mica ca sa-mi pot permite sa-i apuc palma aia uriasa.
L-am strans cu toata puterea mea in semn de razbunare si l-am intrebat cu dintii stransi:
-Bunicule, tu ma iubesti?
Si-a dat atunci seama ca incepusem sa ma indoiesc de sentimenetele lui si ca nici macar nu invatasem lectia ce tocmai mi-o daduse.. M-a privit cu spancenele putin incruntate incat inima mi s-a oprit pentru o clipa si apoi mi-a zambit..
-Te iubesc, draga mea! Bunicul te iubeste mult!
-Mai mult decat pe Stela?
-Mai mult!
Stela era iapa bunicului si totodata lumina ochilor lui.Cand ma duceam la el, stiam sigur ca-l gasesc in grajd periind-o pe Stela.Cateodata eram extrem de geloasa pe bietul animal pentru ca mai tot timpul bunicul trebuia sa-i faca cate ceva.. Ba sa o spele, ba sa o perie, ba sa o hraneasca..Si erau dati in care nu mai mergea cu mine "de vale" sa luam maci si nici la scaldat si nici la doamna Nuti sa luam smantana..
Acum cand imi zisese ca eram mult mai importanta decat Stela uitasem si de rana din genunchi si nu mai eram asa ingrijorata cu privire la sentimentele sale fata de mine dar stiam sigur ca lucrurile nu trebuie sa ramana asa si merit macar o explicatie..
Mi-a promis ca o sa-mi explice cand voi fi mai mare..Si cu toate ca uram expresia asta pentru ca o auzeam mai tot timpul la mama cand nu-si gasea cuvintele potrivite pentru a ma lamuri, m-am resemnat.
Au urmat cateva zile in care i-am urmarit comportamentul indeaproape ca sa ma conving ca bunicul ma iubea la fel de mult si nu se schimbase in niciun fel.. Mi-a trecut frica si am uitat cu totul aceasta intamplare. Dar astazi mi-am adus aminte..si o sa imi amintesc ori de cate ori imi va fi greu. Pentru ca vietii, zic eu,tu singur ii dai un curs si de tine depinde cat de frumos iti alegi sa traiesti. Cand ma voi prabusi voi sti ca trebuie sa ma ridic singura..fara mana bunicului sau a altcuiva.
Am avut in spatele meu un om invatat si iubitor.. L-am pierdut acum ceva vreme dar ma bucur ca am avut timp sa invat atat de multe lucruri si am avut in bratele cui sa ma cuibaresc cand ochii mei de copil varsau lacrimi de foc.. Si cu toate ca stiu ca i se rupea inima cand ma vedea trista, avea puterea sa se incrunte si sa-mi zica:
"Mariuco, cu plansul nu faci nimic. Sterge-ti ochii si hai sa cumparam o inghetata"
Asa ma pacalea si-mi indulcea pentru moment amarul din sufletul meu de copil de 7 ani..