Frica..

Ce este de fapt frica? Un sentiment, o traire? Un obstacol? O arma a destinului? Un fior? Ceva care ne supune, ne face mai slabi, mai nehotarati?
In general oamenilor le este frica de moarte, fara ca ei sa stie ca acest proces este plasat undeva intr-un timp indepartat sau apropiat si teama asta a lor nu face altceva decat sa le chinuie zilele si noptile.
Cu totii ne temem de ziua de maine. Ce va aduce ea, cate dezamagiri si cate lacrimi, cate dureri si sperante zdrobite. Maine reprezinta o frica permanenta pentru unii dintre noi si nu indraznim sau nu mai avem putere sa luptam, sa speram, sa iertam, sa iubim.
De cate ori ti-a fost frica sa te trezesti dimineata si sa incepi o noua zi? De cate ori ti-a fost frica sa zambesti, sa lupti pentru cee e al tau, sa ierti, sa speri, sa iubesti? De cate ori ti-a tremurat carnea si mintea cand te-ai aflat in fata unei situatii extreme? De cate ori ti-a batut inima de simteai ca iti iese din piept si chiar n-o puteai opri? De cate ori ai simtit pe frunte sudori reci de transpiratie care iti inghetau pana si sufletul?
Unii dintre noi ne temem chiar si de oamenii de langa noi. De aceia care ne-au fost alaturi o viata si care credeam ca ne iubesc neconditionat. Ajungem insa sa nu-i mai apreciem ca alta data, sa nu ne mai incredem in ei si sa incercam sa ne indepartam pe cat mai mult posibil.
Cu totii o cunoatem, cu totii o simtim dar realizez ca nu exista nimic care o poate face sa dispara. Va exista intotdeauna inauntrul nostru, undeva, ascunsa si nu poate fi invinsa.
Realizez acum ca imi este al dracu de frica de insasi FRICA...