Ai suferit vreodata de o boala incurabila?Stii cum e?Sa iti tarai corpul pe strazi straine si sa simti cum iti cedeaza genunchii? Sa mergi si sa mergi spre nicaieri.. Sa te gandesti ca esti pierdut, ca ai avut o sansa si ai risipit-o..Sa stii ca esti bolnav.. Ti s-a intamplat? Ma uitam pe la televizor si vedeam ochii aia pierduti si lacrimile scapate pe obraji de copil.Nimic nu e mai dureros decat sa stii ca mai ai 1 luna sau 2, fie 3, de trait si sa nu poti face nimic.
Pana acum ceva vreme am crezut ca si eu sufar de o boala incurabila.Prezentam aceleasi simptome si nu gaseam remediu niciunde.Ma luptam cu mine si cu ceilalti doar sa cad la o invoiala care sa ma multumeasca macar pe jumatate din cat mi-as fi dorit.Imi treceau prin minte ganduri sinistre care puteau sa-i raneasca pe ceilalti si sa ma linisteasca pe mine.Dar apoi imi revenea ratiunea si socoteam ca acest medicament nu va face altceva decat sa-i imbolnaveasca pe multi.Si eu nu vroiam sa mai sufere nimeni.. Vroiam ca lumea sa-mi para altfel.. vroiam sa am asa o putere, sa fiu o zana si sa-mi trec privirea peste tot ce nu era asa cum ar fi trebuit si in mai putin de o secunda sa se preschimbe in ferucire.Dar n-am fost o zana la momentul potrivit desi candva am simtit ca am bagheta fermecata in mana stanga. Si daca stau sa ma gandesc bine acum, cand lucrurile s-au linistit cat de cat nici macar nu as fi vrut sa preschimb ceva. Pentru ca totul in lumea asta isi are rostul sau si mi-a mai spus mie cineva, candva ca nimic nu este intamplator. Si niciodata n-am sa mai spun:"poate daca... era altfel".
In mai putin de doua luni m-am vindecat. Si mi-as dori din tot sufletul sa iti impartasesc si tie secretul meu dar imi este aproape imposibil. Nu pot sa-ti zic decat sa nu te mai lasi constrans de nimeni si de nimic, sa ai grija de sufletul tau, sa-l ingrijesti, sa-l cureti, sa nu-l neglijezi.
Am invatat intr-un timp relativ scurt ca viata nu se poate opri la picioarele nimanui si ca faci cea mai mare greseala daca o asezi acolo. Eu mi-am pus-o odata si-am lasat-o sa se umple de praf si de noroi. Am avut insa norocul sa-mi aminteasc de ea la timp si desi era murdara si infometata am tras-o inapoi in mine.Mi-am cerut iertare pentru toate cate am facut, si i-am pus pe o tava aurita bucati considerabile de iubire din care se poate infrupta. Mai am de muncit pana ce ma va ierta intru-totul, dar macar sunt multumita ca am salvat-o si e cu mine acum.
Nu regret nimic!Mi-am mai pus cate ceva la cutia amintirilor. N-am timp de regrete sau resentimente. Am invatat doar sa nu mai privesc inapoi si sa o iau la fuga pe drumul ce tocmai mi s-a deschis.Si ce mult ma bucur cand alerg ca o bezmetica si are cine sa ma tina de mana si sa aibe grija sa nu-mi julesc genunchii.
Asa ca, prieteni dragi, daca simtiti cum inauntru vostru incepe sa se dezvolte boala asta incurabila, nu disperati! Am medicamentul cu mine.. si voi il aveti. Scotociti bine prin buzunare si dizolvati-l intr-un pahar cu apa..Beti-l pe nerasuflate si respirati adanc.Ce lunga si frumoasa e viata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu