Veioza Mea

Sa va povestesc despre veioza mea cea albastruie! Era mica dar valoroasa.. stii si tu, esentele tari se tin in sticlute mici.. Cand ma gandesc la toate noptile in care m-a vegheat.. cate vazuse si cate stia..
O tineam la capatul patului si ii dadeam voie sa-mi mangaie sufletul cu lumina sa, numai dupa apusul soarelui. De cum o aprindeam, lucrurile din camera se colorau dintr-o data in albastru; un albastru diversificat in fel de fel de nuante dupa locul unde cadea lumina; peretii erau bleu pal, dulapul ultramarin, iar jaluzelele, parca vrand sa iasa din decor, disturbau aceasta armonie de albastru, capatand cand si cand nuante verzui.
Imi placea mai mult decat orice sa stau cu capul in palme si sa-i privesc interiorul ferecat pana ce ochii imi oboseau.Cand incercam sa deslusesc lucrurile din jurul meu, ma simteam neputincioasa.. veioza aproape ca ma orbea dar mi-era imposibil sa-mi iau privirea de la ea.
Nici nu stiu cum sa-ti zic ca era.. ce-i drept avea o forma dubioasa care te ducea cu gandul la fel si fel de nebunii. Sau bine, poate doar mintea mea mergea mai departe decat trebuia.. dar oricat de obscena ar fi aratat parca tot minunata imi parea pentru ca niciodata nu simtisem ca ceva imi apartinea atat de mult pe cat simteam cu VEIOZA MEA.
Cand viata mea a inceput sa se contureze - asta pe la 3 ani- stiu sigur ca era acolo, la capatul patului, unde ti-am zis. Si la ea ma uitam ori de cate ori somnul de dupa amiaza intarzia sa apara, la ea ma uitam cand ma chinuiau juliturile din coate, cand am simtit pentru prima data ca buzele unui strain le strivesc pe ale mele sau cand trupurile noastra s-au amestecat si un fior rece m-a strabatut..
Si nu pot sa neg faptul ca imi lipseste cu desavarsire.. probabil te intrebi ce s-a intamplat cu ea..
Ei bine, nici macar nu-mi amintesc exact.. stiu ca era noapte si ploua in draci! Venisem acasa de la un fel de sueta, unde toata lumea ma enervase uitandu-se cu insistenta la parul meu care recunosc, nu era intr-una din zilele lui bune. Probabil ca bausem putin peste masura si intrand in camera, am simtt cum sangele incepe sa-mi fiarba in vine..si parca totul imi parea atunci pe dos..imi venea sa urlu.. baiguiam fel si fel de melodii invartindu-ma fara rost prin camera..Asteptam parca ceva sa se intample. Cand in sfarsit aburii alcoolului au reusit sa ma doboare, am hotarat sa cer alinare in albastrul EI.. Am aprins-o si priveam in gol in directia ei.. Un sentiment de razbunare ma incerca necontenit.. dar pentru cine sau pentru ce atata ura, nici acum nu stiu sa-ti spun. Singura care avea sa suporte mania mea era cea care imi lumina cararile inimii si deja nimeni si nimic nu ma putea opri sa nu o distrug. Am smuls-o cu putere din priza si un zambet stramb mi-a aparut in coltul gurii. I-am desfacut capacul si l-am calcat in picioare.. firicelele datatoare de magie au fost distruse in mai putin de jumatate de minut. Rosesc si acum cand destainuiesc hartiei faradelegea mea. Am adormit muscadu-mi pumnii si luptandu-ma cu remuscarile.
Cand odata cu dimineata cea limpede, mi-a revenit si judecata, cand aburul nocturnelor orgii s-a risipit, m-a incercat un sentiment de groaza la gandul nelegiuirii fara seaman ce o savarsisem.
Si acum pastrez resturile din bucata mea de fericire si adesea stau cu capul in palme si le privesc indelung..
Pacat ca nu mai pot vedea lucrurile din camera colorate fel si fel si acum nimeni si nimic nu-mi mai poate mangaia sufletul dupa apusul soarelui..