luni, 22 decembrie 2008

A fost odata ca niciodata..


Am acum o leapsa furata..sau nu, cersita pentru ca m-am consultat inainte cu propietara ei si a fost de acord sa mi-o incredinteze.
Leapsa de azi imi cere sa dau limbile ceasului peste cap si sa ma intorc acolo unde mi-as fi dorit sa raman mereu. S-au scurs ani multi si grei de atunci dar am puterea sa-mi amintesc tot ca si cand ar fi fost ieri.Cum eram eu mica? S-o luam incet, pas cu pas..
Prima mea zi de scoala a fost mai mult decat senzationala si m-am pregatit pentru ea o vara intreaga. Mi-am tras tunsoare noua si mi-am facut tot felul de iluzii.Imi cumparase mama bluza alba pe umeri si fusta cloş ca asa se purta pe atunci. Simteam mii de priviri rautacioase atintite spre mine si ele veneau din partea fetitelor obligate de mamelor lor sa poarte uniforma aia albastra cu sortulet si carouri mici. Si parca nu era suficient.. mai aveau si pampoane din alea albe! Apropo, tin sa-i multumesc mamei mele pe aceasta cale ca nu am fost nevoita niciodata sa port asa ceva.
Anii ce-au urmat au fost dintre cei mai deosebiti pentru ca deja parasisem gasca fetitelor ce jucau elastic si incepusem sa bat mingea in curtea cantinei de dimineata si pana seara. Aveam acum anturajul meu dubios :)) Eram singura fata intre zeci de baieti. Jucam fotbal si stateam afara la "faţa" pana spre dimineata, ca stateam la bunica si doar ma lasa sa fac ce vreau. Mama era aproape in pragul disperarii pentru ca pe zi ce trecea capatam tot mai multe apucaturi baietesti si feminitatea mea se stingea putin cate putin. A inceput apoi sa imi interzica sa mai stau la coltul strazii si sa mai joc fotbal.Nu ma mai lasa la bunica si imi facuse un alt program, diferit de ceea ce traisem pana atunci.
In scoala generala am inceput sa mai las deoparte baietismele din mine caci incepusera fluturii sa-mi zboare prin stomac si oricum imi era destul de greu sa ma ascund de mama in ceea ce privea gasca mea de masculi.
Dar cu totii stim vorba aia: lupul isi schimba parul dar naravul ba. Tot baietii erau cei mai buni prieteni ai mei si daca acum nu mai jucam fotbal, am inceput sa dezvolt o alta pasiune care mai tarziu avea sa se transforme intr-o mare dragoste. Si anume, Dinamo. Nu pierdeam niciun meci si eram cea mai fericita cand mergeam cu tata pe stadion. Imi placea la nebunie sa ma cert pentru echipa mea, sa sar la gatul omului daca era nevoie. Urmaream la televizorul din sufragerie toate meciurile si deja imi castigasem admiratie din partea tatei si parca acum nu mai regreta asa mult ca nu sunt baiat. Imi mai permiteam o injuratura printre dintii stransi si un tipat. Apoi pasiunea asta a fost dusa la extrem, transformandu-se in fanatism. Am ajuns sa ma gandesc din ce in ce mai des la asta, sa imi doresc sa fac unele lucruri care nu s-au realizat nici pana in astazi, dar stiu ca intr-o zi le voi duce la bun sfarsit.
Intotdeauna au existat lucruri care m-au diferentiat de ceilalti, in special de fete. Vocea mea, felul meu de a fi si a actiona, protectia pe care credeam ca o pot oferi tuturor desi eu eram mica, mica si neinsemnata.
Restul anilor au trecut pe langa mine cu 100 de km/h. Am sters cu coatele bancile liceului si acolo am invatat ca zambetul meu fortat nu avea sa mai reziste si uneori e bine sa gasesti cate un om caruia sa-i spui tot ce te apasa. Ca nu de fiecare data a fost persoana potrivita care m-a ascultat si sfatuit, asta e alta poveste, dintr-un alt film.
Am 19 ani fara 26 de zile dar daca maine ar fi sa mor nu mi-ar parea rau nicio clipa pentru ca-mi simt sufletul si mintea ca la 60 de ani.
Cam asta este domnisoara Fir de Nisip. Oricine ma cunoaste indeaproape sau macar are impresia ca ma cunoaste si are completari de facut este rugat sa lase un comentariu.
Pana un alta eu fac din leapsa asta un bulgare imens, ca tot nu avem zapada de sarbatorile astea, si-l arunc in Ambasadoarea, Ana, Josephine, Razjudec, De Moda Veche, Everyone is untitled to my opinion si cam atat.. :)

15 comentarii:

justl spunea...

Hahahah, now i can see the "light", We are kinda twins :D
Hihi

vyanna spunea...

I told you.. :)

Ambasadoarea spunea...

Aceeasi leapsa de la 2 persoane diferite:) Sunt tare!

Nu am poze din cls I decat acasa la parinti (parca) deci nu pot sa onorez sarcina asta;;)

vyanna spunea...

nu e musai, Ambasadoareo! eu am zis totusi sa-mi duc sarcina la bun sfarsit.. asa ca pune mana si spune-ne despre tine! e suficient.. :)

Anonymous spunea...

why to love and cry...when you can fuck and smile?

vyanna spunea...

asa ma gandeam si eu.. :)
I completely agree with you!!!

just..me spunea...

I would like to bring the smile, than ;)

vyanna spunea...

si cine te tine?

aniika spunea...

:))ti ai adus aminte de vremurile buna:X:X...de atunci cand ne apuca tarziul s noi continuam sa ne jucam fata....cand mai nimeream cu cate vreun baiat in iarba cand ne ascundeam...cand jucam fotbal...:((unde dreaq sunt vremurile alea cristino...am ajuns sa suferim aiurea din pricina baietiilor in loc sa cotinuam sa vedem in ei cei mai buni prieteni:(

aniika spunea...

apropo:))mi ai adus aminte de poza asta:))doamne ce fete aveam in copilarie....s ce par lung aveai...mandria cartierului:))

vyanna spunea...

mheama, ano in ce sentimentalisme o dai.. :))
oricum recunoaste ca eram cea mai tare din parcare! :))

te pup, fata!

vicoo spunea...

mdaaaa...... parca imi sduc si eu amnte de vremurile alea cu toate ca yo nu jucam fotbal.... mi'e dor de tineee kikii:)) :))

vyanna spunea...

oaaa.. scumpa meaaa!!! in sfarsit te-am descoperit vicoo.. :P kiki asta e inconfundabil!!! numai tu imi ziceai kiki.. si mie mi-e dor de ma usuc. hai acasaaa!!!

just..me spunea...

Intr-adevar, ai fost cea mai simpatizata prezenta de pe terenul cantinei, intotdeauna in fruntea unui grup de pustani gata sa iti indeplineasca orice comanda :)
iar din acest imens val de simpatie s-a nascut si porecla "Matza", primita de altfel cu zambetul pe buze;
concluzia: da, ai fost cea mai tare din parcare :))

Maya spunea...

DA, da....prima zi de scoala...bluza alba si fusta clos!=)))