visul meu familiar.

Pentru ce sa exist? Ma intreb cine voi fi in 2020 cand probabil voi fi uitat de mult de spulberarea visului meu familiar..ma gandesc ca voi fi maritata si voi avea copii si de ce nu, voi fi fericita.. dar acum? lasa 2020-ul, lasa maritisul si pruncii.. Ce-i acum, te intreb? pai nu-i nimic.. ca ma uit in mine, ma uit langa mine si nu-i nimic.. Decat feţe strambe si regrete, zambete false si imbratisari mincinoase, telefoane interesate si reprosuri.. asta sa fie ceva? Am citit toata dimineata tot felul de citate care trebuiau sa ma imbarbateze, am purtat discutii ce se doreau a fi sustinatoare, l-am sunat pe acest domn Sperănţescu.. dar fara rezultat. Au avut grija invitatii absenti de la nunta sa-mi faca vizite tocmai acum. Cand n-aveam prin casa nici fursecuri cu visine, nici cafea, nici vin alb.. Nu i-am servit cu nimic.. si iata! cadourile lor au fost dintre cele mai odioase.. M-au distrus pe dinauntru si pe dinafara.. M-au jefuit, mi-au luat tot. Si speranta si pofta de viata si dragostea si ceata alba si firele de nisip si cerul si luna si soarele si stelele si tot. Mi-au lasat nenorocitii astia de pereti galbeni cu amintiri in ei si amprente colorate..Mi-au lasat un pat si o masa, o foaie si un pix..
Singura, fara aparare in fata ochilor de tot felul, adapostita intr-un cearsaf de satin, privind ziua la amiaza si lumea mea redusa la tacere, mi-am lipit pe fata masca cea noua, ca o insecta am tresarit si-am privit: stelele langa soarele asta arzator ce-au luat startul peste lumea-n ruine. Este un maraton, stelele poarta numere de concurs pe spatele tricourilor multicolore si reclame de Coca-Cola pe sepci si calca peste mine cu adidasii moi. Ma gandesc iarasi la viata mea, la proaspata mea ratare, la neputinta de a brava..
Si imi spun, imi spun si gem: Doamne, te privesc acum in ochi dar printre arterele mele circula visele tale, lasa-ma sa confund realul cu irealul, lasa-ma acoeprita de palma ta.. si ma uit atent la degetele tale..in capete au cristale lichide care trec uneori in purpuriu lucios asa cum arata ora si temperatura in zori.
dar acum ele sunt de copil, Cristinica, acum ai numai 5 ani, esti fetita si pe unghiile aratatorului ti-a iesit o noita ca un nor alburiu, poti citi viitorul.. Vezi ratarea? E prea departe? O vezi sau n-o vezi? Privesc in unghia asta ca intr-un ecran video. Atmosfera filmului este apasatoare.Muzica nu-mi place. Dar ce e cu norul asta brusc rasarit si dominand toata partea de sus a ecranului? Ce oras e acesta, cu fundatii de sticla si zgaraie-nori rasariti la radacina unghiei?
Filmul e subtitrat si ii citesc dialogurile terifiata:
"-Mai repede, asta-i sfarsitul lumii! Of, doar ieri cerul era albastru ca obrajii tai, doar ieri toate necazurile mele pareau atat de departe.. Ce e cu norul asta otravitor? Cine vrea sa ma distruga?"

"-Nimeni.. tu vrei asta! tu, tu si numai tu.. sau nu stiu, sa fugim mai repede din cursa asta..Suntem tineri, nu? Dar..oh, Doamne ai vazut? Priveste! Norul!! Norul!!! Vine spre tine.."

"-Hai, hai mai repede, nu mai privi spre el, in starea ta iti face rau"

Caci norul coborase atat de mult ca se-ntepase in varfurile taioase ale zgaraie-norilor si cum ti-am spus incepu sa stropeasca cu reprosuri, cu zambete false, cu imbratisari mincinoase, cu feţe strambe, cu telefoane interesate.. Si se scurgeau pe ferestele limpezi de sticla virgina..

Of, ratarea mea si-a voastra..