regret ca nu m-am nascut proasta!

privind in stanga, nu mi-a venit sa cred.
privind in dreapta, nu mi-a venit sa cred.
peste tot, pamantul behaie de prostie.. femei proaste, barbati prosti, copii prosti, batrani prosti.. Si tocmai azi eu mi-am dat seama cat de mult regret ca nu sunt proasta..
Am 19 ani, varsta lui Sylvette David si ma imaginez pictata de Picasso. Pentru mine este o drama din care nu-mi mai revin. As vrea sa ma opresc, mi s-a facut rau in vagonetul de montagnes russes. Vreau jos, nu mai disting lumea. Eu m-am trezit din visul in care culorile vorbeau, mirosurile luminau si lumea era de sticla si de halva. M-am trezit disperata, ne-mpartasita.. inconjurata de prosti.
Ajutor! am nevoie de cineva - dar nu de oricine - sunt singura si am nevoie de tine, de tine. vreau ca tu sa ma intelegi..
Prostii ma privesc si se prefac ca m-au inteles. Imi zambesc si dispar.. Cred ca le e frica.. Dispar de parca tot universul, spatii in spatii, vremuri in vremuri, sange in sange, nori ganditori, rai si infern, inima si creier, flacara si scrum ar fi doar prostie..
Odata, vreodata un milion de ochi stransi nu ascundeau atata prostie, un milion de trotuare nu conduceau la atata prostie, un milion de basculante nu descarcau in jurul tau atata prostie..
Iti spuneam ca regret ca nu sunt proasta..pai regret! ca ma uit la ei si-i vad cum sunt toti fericiti..Pentru ca nu sunt in stare sa constientizeze problemele lumii,uita de marele organism social, de familii si prunci si chiar de propria lor carne, propriul lor sange, nervii si venele lor si viseaza sub becuri electrice la fericire. Ei micutii, se multumesc cu ce au sau daca vor mai mult se consoleaza cu vocea stinsa: "hai lasa ba, noi sa fim sanatosi".
Dumnezeu stie, de ce trec prin viata astfel de oameni..parca ti se face si mila de ei cand ii vezi asa neajutorati. Sa vorbesti cu ei e ca si cand ai explora o lamaie muceda, ca si cand ai baga mana intr-o plasa invalatucita de paianjen. Si cum nu se uita niciodata in ochii tai cand vorbesc, mi-e sila sa-i aud, mi-e jena sa-i privesc..
Daca eram proasta totul ar fi fost mai simplu. N-as mai fi scris acum aici, n-as mai fi iubit pe cine nu trebuie, n-as mai fi visat asa mult, n-as mai fi sperat la ce sper, n-as mai fi facut multe..
Daca as fi fost proasta as fi spus de multe ori pe zi:
"Nu te supara ai un ceas?"
"Hai ba sa bem ceva si da-o incolo de viata ca e grea"
"Ba, femeile e toate curve"
"Auzi fata, il stii pe ala de are masina aia albastra? cred ca ma place.."
"Aolo da ce faci draga acasa, te uiti la teleenciclopedia?"
"Poate imi dai numarul tau sa iesim la cafea"

Oooh.. dar nu sunt proasta.. ce ma fac? Adorm mereu ghemuita pe perna cu broderie, sub plapuma mea de satin flacarie si ucigandu-ma cu o sulita de turcoaz ma-ntreb: "Doamne de ce oare nu-s si eu proasta?"
Ma plimb cu mainile in buzunare in marea de lume, la lumina de uger a soarelui, in urletul masinilor si-i urmaresc. Vreau sa invat sa fiu proasta.. macar putin. Azi mi-am dat seama ce minunat poate fi.
Trec printre ei ca un turist, ratacesc sub soarele orbitor printre coloanele astea nenorocite, printre darapanaturile astea, printre buzele tale, narile tale, mofturile tale, timiditatea ta.. Aaaaaaa, dar stai! Si tu esti prost!