ea umfla luna cu pompa de bicicleta!

Auzisem eu mai de mult de prin carti ca prietenia ar fi un bland angajament al inimii.. Montesquieu zicea daca nu ma insel..
Din cate observi, in fiecare zi ma macina cate o problema din asta existentiala. Ma macina si ma macina.. pana nu scriu aici, parca mi-e imposibil sa ma lepad de ea. Faceam un mic inventar si treceam in jurnalul sufletului, oamenii ce nu pot fi uitati..Mi-am dat seama ca putine lucruri ma leaga de putine persoane. Am sa ma opresc deocamdata asupra uneia pentru ca, zic eu,ea este cea care m-a condus de prea multe ori la pierzanie si cea care m-a adus tot de prea multe ori pe drumul cel bun.Cu o vorba dulce, o bataie pe umar, o imbratisare, un zambet, o mustrare, o tacere..
Candva, era in stare sa umfle luna cu pompa de bicicleta doar ca sa vad eu stele..era in stare sa bombardeze binele si raul pentru ca astfel, sa ma stie fericita. dar asta CANDVA..
Uite, soarele face valuri, din soare curge ploaia, care e spuma soarelui imbracat in mare, iar tu aveai o slujba ciudata: tu ma protejai de monstri, de minciuni, de rele, de pasiuni nesperate. Tu lustruiai fiecare strop de ploaie pe catifeaua sarafanului meu, pana cand biluta de apa sticlea ca safirul. Si zi dupa zi iti castigai albastrele aripi cu care zburai in inima mea..
Dar ceva s-a intamplat.. nu ma intreba ce.. cum nici tu nu stii, nici eu nu stiu! Ceea ce stiu sigur este ca deodata ai refuzat sa-mi mai alimentezi sufletul cu chestiile alea mici cotidiene, atat de necesare mie. Tu ma faceai, daca nu fericita, cel putin dispusa sa iert multe lumii in care traiam si sa-i mai dau vreun secol de viata. Acum sunt cruda.. Nu mai iert pe nimeni si nimic.. pentru ca tu nu m-ai invatat ce e iertarea.. tu n-ai putut sa ma ierti sau eu n-am putut sa te iert. Lumea e un faliment de atunci, iar oamenii, inclusiv eu, sunt nefericiti si le e frica nu numai de moarte, dar si de viata, de ei insisi, de ceilalti. Eu ziceam ca trebuie sa ne schimbam, sa uitam tot, sa dam speciei noastre o sansa de a iesi din mizeria asta.. dar cum? daca desi lucrurile sunt stupid de simple ele ma atrag, si ma fac sa-mi fie rusine de felul in care traiesc, de lucrurile pe care le scriu si ma tem ca nu sunt pe calea cea buna..
Stii, uneori as vrea sa uit.. de tine si de noi.. Tot ce am si stiu, sa dau uitarii, sa nu mai am nimic de regretat.. si sa revin cu creierul sensibil ca pielea de pe degetele orbilor. sa traiesc de la inceput.. fara nopti pierdute alaturi de tine, fara betii interminabile, fara scrisori, fara secrete, fara iubiri neimpartasite, fara rasete, fara dezamagiri, fara certuri, fara razbunari, fara ura.. fara nimic.
Pentru ca la un moment dat obosesti, te scarbesti de atata incomunicare.. si mie mi se intampla tot mai des asta. as vrea sa invatam sa fim mai sincere.. Ca sa n-o mai lungesc.. sa aratam cand ne pasa si cand nu..
Ce fiara esti! de cate ori nu ti-a pasat ca treci cu picioarele peste ce-am adunat.. impreuna, nu doar eu.. ca altfel n-ar fi contat asa mult. am strans atat de multe de-a lungul timpului incat mi-ar tine de urat 10 vieti de-acum inainte.. dar parca as mai vrea cateva amintiri. mai ales cand stiu ce ani de aur urmeaza..
Fii tu langa mine, gandeste-te la mine, nu ma chinui, nu ma parasi, caci n-as mai suporta inc-o ruptura. fii langa mine, tine cu mine..