23

Inceputul asta de toamna nu-mi priise deloc.Simtisem inca din primele zile ca ceva nu merge bine, ca vor fi lucruri ce ma vor schimba, ca ritmul vietii mele devine alert.
E Marti, e 23, e 7 seara. Tin minte si acum!Plec de acasa imbracata intr-o fusta de blugi, o geaca alba si-o pereche de pantofi cu toc rosii. Nici macar eu nu stiam exact unde plec. Stiam insa sigur ca undeva o sa ma astepte cineva. Nu stiam cine, nu stiam unde.
Era prima data cand urma sa intalnesc un om despre care nu stiam prea mare lucru.Nu avusesem curiozitati foarte mari si drept sa spun, pe vremea aia altele erau lucrurile care ma preocupau.
In orice caz, nici urma de entuziasm, emotie sau orice alt sentiment specific primei intaniri. Poate doar teama ca aveam de respectat un pact inca de la prima privire.
E miezul noptii, afara adie un vand crud de toamna. Valurile Dunarii lovesc timid pontonul, cerul e plin de stele, Turtucaia e presarata cu luminite mici si dese. Se pare ca nimeni nu doarme in noaptea asta...
Am o sclipire de o secunda ca si cum m-as fi trezit dintr-un somn lung si apasator cu vise chinuite. Sunt in bratele strainului! Ma tine strans in brate si-mi sopteste bazaconii.Deja iubeste parfumul meu si ma priveste cu ochi blanzi.
Simt un fior rece ce imi strabate sira spinarii de sus pana jos, ca si cand cineva mi-ar trece un cutit cu taisul in sus de-a-lungul coloanei.
A fost 23 septembrie 2008, seara in care caruselul a inceput sa se invarta si mi-a fost greu sa-l opresc, aproape imposibil...


Cine stie pe ce meleaguri rataceste strainul meu acum. Nu mi-l amintesc exact; nu mai am o imagine clara a privirii blande. Nu-i mai stiu numele si gustul buzelor. I-am uitat mirosul pielii si imbratisarile ce ma lasau fara respiratie.
Sa fii fericit strainul meu, oriunde ai fi acum...