Pedeapsa

Se spune ca acum mult timp, cu ani sau zeci de ani in urma, intr-o zi geroasa de iarna, a vazut lumina zilei o fetita. S-a nascut din dragostea bolnava a doi tineri speriati de responsabilitate. Mama, o femeie frumoasa cum rar puteai intalni, delicata si inocenta. Tatal, viclean, perfid, crud, avea in ochi o sclipire care te infiora cand te sageta cu privirea. Si-au inceput povestea de dragoste ca toti tinerii, cu sperante si vise, nestiind prea multe unul despre celalalt.
S-au grabit in a lua decizii si au gresit. Au adus pe lume aceasta creatura care avea sa indure cele mai mari orori ale lumii de la o varsta foarte frageda. Pesemne ca ursitoarele n-au prea placut-o si i-au prezis o viata ratacita pe cararile suferintei.
Primii pasi i-a facut repede, mai repede decat un copil obisnuit si i-au fost sprijiniti de mana dreapta a mamei. A purtat-o la piept mereu desi amandoua aveau inauntru inimile ciobite. Refuzau mereu sa vorbeasca despre durerile lor, dureri ce erau pricinuite de omul de langa ele care ar fi trebuit sa le iubeasca si sa le protejeze.
Cand sufletele lor oboseau cu adevarat si nu se mai puteau preface, si nu-si mai puteau zambi fals, se luau in brate si plangeau. Plangeau mult si se incurajau una pe cealalta. Mereu si-au spus ca maine e o noua zi, o zi mai buna. Si viata lor isi relua acelasi fir si nimeni nu avea curaj sa opreasca caruselul grozei. Poate frica sau nesiguranta a stat mereu intre aceasta ruptura care daca s-ar fi produs la un moment dat ar fi eliberat 2 suflete nevinovate.
Fetita a invatat de mica sa fie falsa. Sa le zambeasca oamenilor desi inima ii plangea, sa para fericita desi erau momente cand cu siguranta se simtea cel mai nenorocit om. Isi musca pumnii si-si inghitea lacrimile in noptile albe si jura sa se razbune. Stia ca va veni o zi cand va gusta dulcea razbunare. Cand il va avea la picioarele ei, tarandu-se ca un vierme si cerandu-si iertare. Isi facuse un intreg scenariu si visa in fiecare noapte la aceasta victorie, cum ii placea ei s-o numeasca. Era oricum o invingatoare pentru ca trecuse peste absolut tot ce-i rezervase destinul.
Mama insa, o invata sa fie buna, sa accepte oamenii asa cum sunt, sa nu fie razbunatoare si cruda. Sa iubeasca, sa ierte, sa spere...
Inauntrul ei se dadea o lupta crancena seara de seara. Inainte de culcare, dupa ce-si spunea rugaciunea incepea sa-si viseze viitorul. Viitorul apropiat si cel departat. Invatase acum sa nu mai planga si sa-si soarba lacrimile...

Deznodamantul?


A ratacit asa ani multi, urmarita de rautatea tatalui si mangaiata de mana mamei.
O vad acum cu un buchet de lalele rosii indreptandu-se spre o casa zugravita-n alb cu ferestre maro. La poarta, doi batranei stau pe banca. Ma uit spre ei si-mi dau seama ca sunt genul ala de batrani care s-au iubit o viata si inca o fac. Se simte raceala dintre ei si emana mai degraba tristeste decat admiratie.
Fata se apropie de ei, saruta mana batranei, ii da buchetul, ii pune mana pe umar si intra amandoua in casa.
La poarta ramane batranul, privind in gol si murmurand cateva cuvinte amare. I-am recunoscut sclipirea din ochi si mi-am dat seama ca isi primeste pedeapsa. Abia acum isi primeste pedeapsa...