s-au dus cum au venit...

Ti s-a intamplat vreodata sa nu stii ce anume ar trebui sa simti pentru o anume perioada din viata ta? Iata-ma la sfarsitul celor 4 ani de liceu.. Mi-e greu sa cred ca mai sunt doar 3 saptamani pana ce sunetul asurzitor al ultimului clopotel ma va infiora, cand aglomeratia din curtea scolii va deveni insuportabila.. Sincer vorbind, lucrurile care o sa-mi lipseasca cu adeverat sunt putine..Atat de putine incat le pot insira pe degetele de la o singura mana:
o sa-mi fie dor de diriga, CLAR!
o sa-mi fie dor de caterinca din spatele clasei..
o sa-mi fie dor de Lacramioara care acum doi ani m-a tarat in biroul directorului pentru ca "am obligat-o sa chiuleasca" sustinea ea cu tarie.. (ce, credeai c-am uitat?)
o sa-mi fie dor de tigara fumata pauza de pauza in toaleta fetelor..
o sa-mi fie dor de goana dupa scutiri si "bilete de voie" pentru motivarea absentelor..
Acum, privind inapoi imi dau seama ca am si amintiri frumoase pe care nu as putea sa le uit. Dar simt ca anii astia raman neterminati, ca ar fi trebuit sa fac mai multe.. Nu, a nu se intelege ca as vrea sa mai raman, ca regret plecarea mea.. Doar ca in 4 ani nu am strans destule amintiri care sa-mi tina de urat pe viitor..Entuziasmul se amesteca cu un strop de tristete si devin confuza.. Nu stiu ce sentimente sa impartasesc acestor ani.. Si da, recunosc! Acesta este locul unde am trait prima iubire, unde o nota mica imi parea un capat de tara, unde o observatie primita de fata cu ceilalti colegi ma facea sa ma inrosesc pana in varful urechilor..
Relatii de prietenie n-am legat cine stie ce.. Unele au atras dupa ele tot felul de probleme adolescentine: de la certuri "ca intre copii", la adevarate razboaie civile. Acum, desigur ma amuz cand ma intorc spre acele vremuri si imi amintesc cum nu dormeam nopti intregi, plangand si rupand scrisorile primite de la ele, "cele mai bune prietene ale mele".. Pentru ca la fiecare sfarsit de saptamana ne scriam scrisori povestind lucruri banale uneori, alte ori adevarate romane erau editate si reeditate pe zeci de coli albe. Povestea scrisorilor s-a derulat pe parcursul clasei a 9-a cand deja priveam cu superioritate in jurul meu, ca ce naiba eram doar la LICEU si nu la orsicare, la SAHIA. clar?!
Dintr-a zecea deja imi luasem lumea in cap, asta si datorita tatei care s-a hotarat intr-un final sa-mi prelungeasca programul de stat in oras.. Nu mai trebuia sa vin la 12 fix (fara sfert academic, fara nimic) ci la 1. UNU!!! Eeeeh mi-a fost de ajuns sa vin o data la 1 jumatate si sa-mi dau seama ca ai mei CHIAR nu se trezesc sa vada daca eu sunt om de cuvant.. si devenise deja o obisnuinta sa depasesc programul cu indolenta. "A, pai ce ma eu n-am program. tu ai?" mwhahahahah..
Pe A il stiam de printr-a 8-a dar odata ajunsa in acelasi liceu cu el am hotarat sa iau initiativa. Domne, am telefon? Am! Am internet? Am! Intre aceste doua tehnologii exista o stransa legatura.. Ii voi trimite mesaje de pe internet, sa-l impresionez! Rosesc si acum cand imi amintesc fragmente din cele trimise.. Eh da, l-am "agatat" si totul s-a sfarsit anul trecut in vara cand siliti de unele imprejurari, am decis sa ne vedem de vietile noastre "care sunt total diferite".. right!
Clasa a 11-a a fost cel mai zbuciumat an din intreaga mea viata.. Bine, n-as putea sa ma confesez aici in vazul tuturor.. Dar ca idee, am trait intr-un an cat altii in 10! Dar a fost frumos, frumos..
Si am ajuns aici, intr-a 12-a cand ma simt ca dupa o viata de munca. Simt ca in 3 saptamani ies la pensie.. Nu stiu de ce.. Nu pot constientiza faptul ca vine o alta perioada din viata mea, poate mai frumoasa decat aceea care-a trecut. ma simt sfarsita, obosita!