mi te-am amintit in tricoul rosu, labartat si zambesc.. iti statea atat de bine cu el.. parca te vad si-acum! cum il asortai atat de bine la pantalonii aia inflorati, cilibii.. si bronzul tau.. a, sa nu mai vorbim de bronzul ala! prostule, de ce n-ai ramas cu mine? ce cauti, ce cauti tu? ah, prostule, prostule! uite, s-a dus totul, dar nu, nu e vorba de noi ci de demonii nostri lua-ne-ar dracii..
Mi se pare ciudat ca-mi revii in ganduri doar acum, in momentele astea..Cand stau atarnata pe-un scaun cu mainile-mi tremurand, cu privirea-mi indreptata spre ea, cu venele gatului umflate, stand sa-mi plesneasca.. pentru ca tip! tip pentru ca e singura mea scapare.. nu ma pot elibera altfel..imi simt sufletul greu! stii si tu, cand ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste, cand trebuie sa iubesti nu esti iubit, cand esti singur nu poti sa scapi de singuratate, cand esti nefericit nu are sens sa o spui. Dar eu n-am nevoie de dragoste, as minti spunand asta! Eu VREAU liniste, calm, tihna! Si-mi pare asa rau ca nu-ti pot spune ce-nseamna asta.. ca nu-ti pot destainui toamna de sticla.. dar lasa, inchipuie-ti cele mai hidoase intamplari..
si tu nu stii, prostule.. cladisem un castel cu giruete de discuri cu dylan doar pentru TINE pavasem autostrazi de cristal cu amprentele mele doar pentru TINE
Sunt sigura ca citesti aceste randuri cu foarte mult entuziasm intrucat titlul scrierii este sugestiv.. "eu si voi".. probabil te gandesti ca am scris despre tine, sau nu! despre tine..Regret, sunt cam singura pe pamant. Nu va am decat pe voi si poate intr-o zi, voi ajunge si eu prin univers si voi gasi suflete dornice sa stea langa al meu.Pana atunci va am pe voi si voi pe mine.. iata-ma!
Eu:sunt sincera Voi:unii dintre voi sigur sunt sinceri
Eu:alerg prin ploaie vara Voi:vi s-a intamplat macar o data sa alergati prin ploaie vara
Eu:urasc mirosul de brad Voi:poate nu urati mirosul de brad
Eu:simt lipsa cuiva Voi:simtiti poate lipsa cuiva
Eu:am vise Voi:aveti sigur vise
da, acum am o viziune mai clara asupra relatiei noastre.Observ ca sunt cateva lucruri pe care le avem in comun. Iubesc, iubiti Am vise, aveti vise. alerg prin ploaie vara, ati alergat prin ploaie vara apreciez sinceritatea, apreciati sinceritatea Voi sunteti ca mine!
Ti s-a intamplat vreodata sa nu stii ce anume ar trebui sa simti pentru o anume perioada din viata ta? Iata-ma la sfarsitul celor 4 ani de liceu.. Mi-e greu sa cred ca mai sunt doar 3 saptamani pana ce sunetul asurzitor al ultimului clopotel ma va infiora, cand aglomeratia din curtea scolii va deveni insuportabila.. Sincer vorbind, lucrurile care o sa-mi lipseasca cu adeverat sunt putine..Atat de putine incat le pot insira pe degetele de la o singura mana: o sa-mi fie dor de diriga, CLAR! o sa-mi fie dor de caterinca din spatele clasei.. o sa-mi fie dor de Lacramioara care acum doi ani m-a tarat in biroul directorului pentru ca "am obligat-o sa chiuleasca" sustinea ea cu tarie.. (ce, credeai c-am uitat?) o sa-mi fie dor de tigara fumata pauza de pauza in toaleta fetelor.. o sa-mi fie dor de goana dupa scutiri si "bilete de voie" pentru motivarea absentelor.. Acum, privind inapoi imi dau seama ca am si amintiri frumoase pe care nu as putea sa le uit. Dar simt ca anii astia raman neterminati, ca ar fi trebuit sa fac mai multe.. Nu, a nu se intelege ca as vrea sa mai raman, ca regret plecarea mea.. Doar ca in 4 ani nu am strans destule amintiri care sa-mi tina de urat pe viitor..Entuziasmul se amesteca cu un strop de tristete si devin confuza.. Nu stiu ce sentimente sa impartasesc acestor ani.. Si da, recunosc! Acesta este locul unde am trait prima iubire, unde o nota mica imi parea un capat de tara, unde o observatie primita de fata cu ceilalti colegi ma facea sa ma inrosesc pana in varful urechilor.. Relatii de prietenie n-am legat cine stie ce.. Unele au atras dupa ele tot felul de probleme adolescentine: de la certuri "ca intre copii", la adevarate razboaie civile. Acum, desigur ma amuz cand ma intorc spre acele vremuri si imi amintesc cum nu dormeam nopti intregi, plangand si rupand scrisorile primite de la ele, "cele mai bune prietene ale mele".. Pentru ca la fiecare sfarsit de saptamana ne scriam scrisori povestind lucruri banale uneori, alte ori adevarate romane erau editate si reeditate pe zeci de coli albe. Povestea scrisorilor s-a derulat pe parcursul clasei a 9-a cand deja priveam cu superioritate in jurul meu, ca ce naiba eram doar la LICEU si nu la orsicare, la SAHIA. clar?! Dintr-a zecea deja imi luasem lumea in cap, asta si datorita tatei care s-a hotarat intr-un final sa-mi prelungeasca programul de stat in oras.. Nu mai trebuia sa vin la 12 fix (fara sfert academic, fara nimic) ci la 1. UNU!!! Eeeeh mi-a fost de ajuns sa vin o data la 1 jumatate si sa-mi dau seama ca ai mei CHIAR nu se trezesc sa vada daca eu sunt om de cuvant.. si devenise deja o obisnuinta sa depasesc programul cu indolenta. "A, pai ce ma eu n-am program. tu ai?" mwhahahahah.. Pe A il stiam de printr-a 8-a dar odata ajunsa in acelasi liceu cu el am hotarat sa iau initiativa. Domne, am telefon? Am! Am internet? Am! Intre aceste doua tehnologii exista o stransa legatura.. Ii voi trimite mesaje de pe internet, sa-l impresionez! Rosesc si acum cand imi amintesc fragmente din cele trimise.. Eh da, l-am "agatat" si totul s-a sfarsit anul trecut in vara cand siliti de unele imprejurari, am decis sa ne vedem de vietile noastre "care sunt total diferite".. right! Clasa a 11-a a fost cel mai zbuciumat an din intreaga mea viata.. Bine, n-as putea sa ma confesez aici in vazul tuturor.. Dar ca idee, am trait intr-un an cat altii in 10! Dar a fost frumos, frumos.. Si am ajuns aici, intr-a 12-a cand ma simt ca dupa o viata de munca. Simt ca in 3 saptamani ies la pensie.. Nu stiu de ce.. Nu pot constientiza faptul ca vine o alta perioada din viata mea, poate mai frumoasa decat aceea care-a trecut. ma simt sfarsita, obosita!
