duminică, 23 august 2009

Fotografiile...

- Imi plac fotografiile tale, dar nu prea apar oameni in ele.
- Oamenii le privesc, nu au de ce sa si apara in ele
- A, inteleg...
- Si oricum oamenii le-ar strica. Nu am intalnit pe nimeni care sa merite fotografiat. Nu stiu, cand ii vad cu fetele alea triste.. sau cu zambetele lor false. Mai sunt si aia fara zambet.. parca l-ar fi pierdut sau l-ar fi furat cineva. Nici nu stiu de fapt cum e sa fotografiezi un om. Nu-mi plac oamenii in general...
- De ce?
- Probabil nu-i inteleg... Nu pot cunoaste pe nimeni cu adevarat.
- Dar si tu esti om...
- Pai nici pe mine nu ma inteleg. Ma simt strain de propriul meu corp. De gandurile mele, de trairile mele, de inima.
- ...........
- Da, stiu te-am speriat.Nu credeam sa stau prea mult pe aici. Casa arata de parca abia m-as fi mutat dar sunt aici de peste 5 ani. In fiecare zi imi tot zic: "Maine plec.." Dar n-am reusit pana acum.
- De ce sa pleci?
- Pentru ca toti cei 50 de ani i-am petrecut calatorind. Stateam cateva luni sau zile intr-un singur loc. Si uite ca sunt aici de peste 5 ani si nu mai am curaj sa plec. Nu vreau sa cred ca am imbatranit si asta e motivul.
- Nu esti batran. Pentru mine varsta chiar nu conteaza. Ma fascinezi, maestre...
- La dracu! Asa ziceti toate... Mata stie unde esti tu la ora asta? La dracu cu toate. Ai 17 ani... Ce cauti aici? De ce vorbesc cu tine? De ce-ai venit aici? Pleaca! Vreau sa pleci acum!
- Dar...
- Ridica-te si iesi!
- Dar vin in fiecare seara.De 3 luni incoace. Ma fascinezi, maestre. Te iubesc... Chiar cred ca te iubesc. Nu ma lasa asa...
- Nu, nu.. e o nebunie! tu esti o nebuna si eu sunt mai nebun ca tine.Abia acum mi-am dat seama ce fac.. Doamne, ce fac? Ce-am facut? Nu, nu.. Pleaca.. Chiar acum vreau sa pleci.
- Si cand te mai vad? Vreau sa te mai vad. Spune-mi ca te vad, maestre...
- Vii maine. Da, maine e luni. Vii de maine pana duminica. Sa fii aici la ora 3 in fiecare zi pentru o poza.
- Dar tocmai ai spus ca...
- Taci! Eu hotarasc.. Vii de luni pana duminica la ora 3 pentru o poza.
- Si apoi?
- Apoi gata! Eu pot sa traiesc si restul zilelor ce mi-au ramas. Am cate o poza pentru fiecare zi.. te am toata saptamana..
- Si cu mine cum ramane, maestre?


- Cu tine? Eheee, fetito, sa-ti cumperi un aparat de fotografiat ca unele lucruri raman exact ca niste fotografii...

E un pact!


Noptile cu tine sunt fade de-acum. Si-au pierdut aromele si mirosul, si-au pierdut frumusetea. Sunt parca mai mult o necesitate, o dorinta ce arde precum o lumanare aproape consumata. Arde cu ultimele puteri gata sa se stinga de la o zi la ceallata.
Mangaierile astea imi zgarie pielea si mi-o inrosesc. Saruturile astea imi lasa un gust amar. Cand ma strangi in brate parca ma sufoc.Sunt claustrofoba in devenire.
Cand dormim nu vreau sa-ti mai respir respiatia si nici sa te mai privesc cum dormi. Din toate lucrurile marunte ce obisnuiam sa le facem nu mai vreau nimic.
Pentru ca stii, iubitule... Iubirea a murit!
Te vad, te simt, te am, te miros, te gust... Dar cand rasare soarele, te imbrac si trantesc usa dupa tine. Ma intorc, schimb asternuturile si adorm fara sa ma gandesc ca ai fost sau vei mai fi vreodata langa mine.
Si-mi place asa.. nici nu stiu de ce.. Poate orgoliul meu ranit, sau poate dorinta ce inca mai exista sau obisnuinta.. Habar n-am!
Ce-i drept, tu ai ramas TU. Nu te uit, nu ma uiti.E un pact!


Pactul cu diavolul chiar...

miercuri, 12 august 2009

Albastrul cifrelor pierdute...


Nici nu mai stiu exact cand a inceput. Imi notasem data exacta pe peretii inimii. Scrijelisem cifrele cu deosebita atentie si erau atat de bine conturate incat stiam sigur ca n-am cum sa uit. N-am avut niciodata nevoie de vreo agenda sau vreun biletel care sa-mi aminteasca ziua sau noaptea in care te-am gasit. Fusese sclipirea aia pe care o ai o singura data in viata, cel mult de doua. Numaram doar zilele ce treceau pentru ca vroiam ca ele sa te faca sa-mi apartii mai mult.
Pe atunci eram o naiva. Gaseam insemnatate pentru fiecare cuvant, gest si credeam ca nimic nu e intamplator. Nimeni si nimic nu mi-ar fi schimbat trairile, visele, dorintele, pasiunile, sau ma rog... tot ce ducea la tine.
N-aveam timp nici sa respir pentru ca iubeam. Iubeam mai presus de orice. Iubeam mai presus de propria-mi viata. Si acum ma intreb daca nu cumva iubirea absoluta ucide. Dar n-am de gand sa filozofez sau sa scriu despre lucruri marete; si asta pentru ca n-am curaj, n-am talent.
Dar totusi nu inteleg unde sunt cifrele? Ce s-a intamplat cu ele? Cine mi le-a sters sau cine le-a furat? Erau nopti in care ma gandeam doar la ele, nopti in sir le-am privit... cand dispretuitor, cand admirativ.
Nu stiu daca mai stii cum sarbatoream ca nebuna implinirea inca unei zi sau luni. Aveam aniversarile mele de zi cu zi, fara invitati sau cadouri.
Dar acum? Acum mi-au disparut cifrele... S-au dus dracu fara sa am vreo secunda la dispozitie sa mazgalesc pe-un colt de hartie ziua sau noaptea in care te-am gasit.
Nu mai am prea multa nevoie de ele acum dar am promis sa avem o ultima aniversare curand... Se-apropie, se-apropie si nu-mi pot aminti.
Intre timp mi-am renovat toate camerele inimii si vopseaua asta albastra cred ca e de vina pentru tot. Mi-a acoperit peretii cu precizie si nu ma lasa sa vad dincolo de ea. Dar sa stii ca nu mai mor de inima albastra... E albastrul unui nou inceput, e albastrul cifrelor pierdute...

duminică, 2 august 2009