E o poveste. E chiar o noua poveste. E o poveste in care si el si eu avem trecuturile noastre de care inca ne simtim legati. E povestea in care ti se deschide un nou drum, ti se da o sansa si nu stii daca sa o accepti, sa o iei in serios sau nu.
Povestea incepe intr-o oarecare zi de marti.Incepe brusc. Atat de brusc incat ajungi sa te intrebi daca nu cumva ceva ciudat se intampla in univers. Mi-am zis ca nu poate sa mi se intample tocmai mie. N-are cum...
E imposibil sa fi mers atat de mult prin tunelul asta si deodata, de nicaieri sa apara luminita.
Mi-am petrecut nopti gandindu-ma si rasgandindu-ma.Mi-a fost greu sa accept, sa cred in tot ce-am auzit si-am vazut. Si intr-un final furtuna mi s-a artat pentru o a doua oara. Mi-a ravasit gandurile cand poate ajunsesem la o concluzie. Cand mi-am zis ca dupa ce am pierdut atat, ce as mai putea pierde acum?
M-a lasat iarasi goala dupa numai cateva zile. Timp in care avusesem curajul sa ma ridic si sa sper din nou. Sa am incredere si sa nu ma mai tem.
Habar nu am daca am gresit sau nu. Daca intr-adevar eu sunt cea care pentru a nu stiu-cata-oara s-a pripit.
Nu gasesc rost in tot ce mi se intampla. Nu inteleg nimic desi totul pare atat de clar.
Si ce-mi ramane mie de facut?
Nimic...
