S-a strigat Leapsa!

My twin zice ca e o leapsa profunda. Si eu cum sunt de o profunzime nemaiintalnita nu pot sa trec cu vederea asa ceva, asa ca m-am pus pe rezolvat tema asta ca un copil constiincios ce sunt.


Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să faci ce îţi place, ce ai face?
As zambi!

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să iubeşti, pe cine ai iubi?
Pe ai mei si pe Dinamo

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să vorbeşti, ce ai spune?
Ca mi-a placut sa traiesc

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ţipi, de ce ai ţipa?
Ca sa ma eliberez de tot

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să râzi, de ce ai râde?
De lucrurile simple, cele de zi cu zi

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să plângi, de ce ai plânge?
De fericire

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să bei, ce ai bea?
o bere, frate

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să alergi, spre ce direcţie ai alerga?
spre EL

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să desenezi, ce ai desena?
o gargarita

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să scrii, ce ai scrie?
povestea vietii mele, cu toate secretele ei cu tot

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să citeşti, ce ai citi?
pai nu stiu.Scrisoare de dragoste

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să furi, ce ai fura?
un sarut

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ceri scuze, cui te-ai adresa?
mamei. dar iertare, nu scuze

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să răneşti, pe cine ai răni?
pe EL

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să te rogi, ce ai cere?
sa stiu cum se da timpul inapoi

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să dai, ce ai da?
pai cui? ca asa eu as da TOT.. dar depinde cui


si o pasez cui se crede in stare sa o rezolve.. :))

Shhhhh

Eu stiu sa tin secrete si stiu sa le pretuiesc.. Si de data asta I'll keep it in the closet!!!




!!! Because There's Something
About You Baby
That Makes Me Want
To Give It To You
I Swear There's Something
About You Baby

...Just Promise Me
Whatever We Say
Or Whatever We Do
To Each Other
For Now We'll Make A Vow
To Just
Keep It In The Closet

poate sa imi spuna cineva?

fa ce trebuie sa faci!

Primeste-l...
Primeste-l pentru a mia oara si iarta-l...
Zambeste-i, tine-l in brate, intelege-l...
Sopteste-i la ureche ce-ti trece prin cap si apoi razi in hohote..
Iubeste-l si fa-l in continuare sa creada ca esti numai a lui...
Protejeaza-l si accepta ca ai nevoie de el...
Nu-i mai arunca cuvinte grele si nu-i mai reprosa nimic...
Nu-l judeca...
Accepta-l asa cum e si traieste la voia intamplarii...


DAR...


Dar uita-l!

E povestea!

E o poveste. E chiar o noua poveste. E o poveste in care si el si eu avem trecuturile noastre de care inca ne simtim legati. E povestea in care ti se deschide un nou drum, ti se da o sansa si nu stii daca sa o accepti, sa o iei in serios sau nu.
Povestea incepe intr-o oarecare zi de marti.Incepe brusc. Atat de brusc incat ajungi sa te intrebi daca nu cumva ceva ciudat se intampla in univers. Mi-am zis ca nu poate sa mi se intample tocmai mie. N-are cum...
E imposibil sa fi mers atat de mult prin tunelul asta si deodata, de nicaieri sa apara luminita.
Mi-am petrecut nopti gandindu-ma si rasgandindu-ma.Mi-a fost greu sa accept, sa cred in tot ce-am auzit si-am vazut. Si intr-un final furtuna mi s-a artat pentru o a doua oara. Mi-a ravasit gandurile cand poate ajunsesem la o concluzie. Cand mi-am zis ca dupa ce am pierdut atat, ce as mai putea pierde acum?
M-a lasat iarasi goala dupa numai cateva zile. Timp in care avusesem curajul sa ma ridic si sa sper din nou. Sa am incredere si sa nu ma mai tem.
Habar nu am daca am gresit sau nu. Daca intr-adevar eu sunt cea care pentru a nu stiu-cata-oara s-a pripit.
Nu gasesc rost in tot ce mi se intampla. Nu inteleg nimic desi totul pare atat de clar.

Si ce-mi ramane mie de facut?

Nimic...

Baby, I can feel your halo...

Cam asa stau lucrurile..

ehhh..Iata ca m-am intors!
Si acum vine vremea explicatiilor, nu? De ce mi-am abandonat firul meu de nisip propriu si personal? Pai e simplu: pentru ca a fost o vreme cand toata lumea mi-a sarit in cap ca blogul asta ar fi ca o carte deschisa si de cum o citesti ma cunosti cap-coada. A fost o vreme cand mi s-a reprosat ca blogul meu este mult prea personal si ma expun prea mult. Fara ca voi sa stiti ca de aici eu mi-am adunat puterile cand le pierdusem, mi-am luat sperantele cand mi-au fost spulberate si aici impreuna cu voi am trait si bune si rele.
Mi-am strigat disperarea si voi m-ati ascultat, v-am impartasit fericirile mele si voi v-ati bucurat impreuna cu mine, am jucat leapsa si ne-am urat toate cele bune de sarbatori. Devenisem prieteni chiar si virtuali si asta imi placea. Imi placea sa ma tresesc dimineata si sa caut aici gandurile, povestile, jocurile voastre.
Si tot nu am zis de ce am plecat, nu? Pentru ca in viata mea interveneau acelasi povesti, nu ma puteam concentra asupra altor lucruri, nu mai eram EU. Ma simteam straina de tot ce este aici si nu pentru ca toate acestea nu ar fi facut candva parte din mine, ci pentru ca veneau peste mine pentru a 2-a, a 3-a, a mia oara si nu le puteam stapani.
Devenisem alt om si am preferat sa ma ascund o perioada pana ce voi fi in sfarsit acelasi fir de nisip stiut de voi toti.
M-am abandonat pe mine si atat. Despre voi toti stiu la fel de multe, v-am urmarit la fel de des si am regretat ca nu va pot fi alaturi si nu va pot spune nimic desi mi-as fi dorit.
Am fost o lasa, recunosc, iar postul asta nu l-am scris pentru a ma scuza in vreun fel de disparitia mea si pentru ca vroiam sa stiti ca NU V-AM UITAT, MA!

Nu te-am uitat TWIN si ma bucur ca ai ramas la fel de nebuna. (ne-bu-na)

Nu te-am uitat JOSEPHINE si am sa te urechez ca si tu somezi de vreo cateva saptamani.

Nu te-am uitat AMBASADOAREO si-am murit de ras cand am vazut ca-ti jefuiesc astia blogul.

Nu te-am uitat AGARTTHA si in continuare posturile tale imi fac pielea ca de gaina.

Nu te-am uitat GIOLLY si ai ramas firul meu de nisip :)

Nu te-am uitat DeModaVeche si te vizitez des dar tu n-ai timp de noi.

Nu te-am uitat Ăl fără nume, fiu' lu' nu ştie nime' - of, cu numele tau lung si blogul tau asa de diversificat.

Nu te-am uitat ANA MARIA si cu ocazia asta iti spun si-un secret. Ti-am scris o scrisoare de foarte mult timp si n-am avut curajul sa ti-o trimit nici pana azi. Nu iubeai tu corespondenta? hihihi :)

Nu te-am uitat IRRA, copila bagacioasa :))




Si-acum ne continuam prieteniile?

Intrebare!

Isi mai aminteste oare cineva de mine?

Pedeapsa

Se spune ca acum mult timp, cu ani sau zeci de ani in urma, intr-o zi geroasa de iarna, a vazut lumina zilei o fetita. S-a nascut din dragostea bolnava a doi tineri speriati de responsabilitate. Mama, o femeie frumoasa cum rar puteai intalni, delicata si inocenta. Tatal, viclean, perfid, crud, avea in ochi o sclipire care te infiora cand te sageta cu privirea. Si-au inceput povestea de dragoste ca toti tinerii, cu sperante si vise, nestiind prea multe unul despre celalalt.
S-au grabit in a lua decizii si au gresit. Au adus pe lume aceasta creatura care avea sa indure cele mai mari orori ale lumii de la o varsta foarte frageda. Pesemne ca ursitoarele n-au prea placut-o si i-au prezis o viata ratacita pe cararile suferintei.
Primii pasi i-a facut repede, mai repede decat un copil obisnuit si i-au fost sprijiniti de mana dreapta a mamei. A purtat-o la piept mereu desi amandoua aveau inauntru inimile ciobite. Refuzau mereu sa vorbeasca despre durerile lor, dureri ce erau pricinuite de omul de langa ele care ar fi trebuit sa le iubeasca si sa le protejeze.
Cand sufletele lor oboseau cu adevarat si nu se mai puteau preface, si nu-si mai puteau zambi fals, se luau in brate si plangeau. Plangeau mult si se incurajau una pe cealalta. Mereu si-au spus ca maine e o noua zi, o zi mai buna. Si viata lor isi relua acelasi fir si nimeni nu avea curaj sa opreasca caruselul grozei. Poate frica sau nesiguranta a stat mereu intre aceasta ruptura care daca s-ar fi produs la un moment dat ar fi eliberat 2 suflete nevinovate.
Fetita a invatat de mica sa fie falsa. Sa le zambeasca oamenilor desi inima ii plangea, sa para fericita desi erau momente cand cu siguranta se simtea cel mai nenorocit om. Isi musca pumnii si-si inghitea lacrimile in noptile albe si jura sa se razbune. Stia ca va veni o zi cand va gusta dulcea razbunare. Cand il va avea la picioarele ei, tarandu-se ca un vierme si cerandu-si iertare. Isi facuse un intreg scenariu si visa in fiecare noapte la aceasta victorie, cum ii placea ei s-o numeasca. Era oricum o invingatoare pentru ca trecuse peste absolut tot ce-i rezervase destinul.
Mama insa, o invata sa fie buna, sa accepte oamenii asa cum sunt, sa nu fie razbunatoare si cruda. Sa iubeasca, sa ierte, sa spere...
Inauntrul ei se dadea o lupta crancena seara de seara. Inainte de culcare, dupa ce-si spunea rugaciunea incepea sa-si viseze viitorul. Viitorul apropiat si cel departat. Invatase acum sa nu mai planga si sa-si soarba lacrimile...

Deznodamantul?


A ratacit asa ani multi, urmarita de rautatea tatalui si mangaiata de mana mamei.
O vad acum cu un buchet de lalele rosii indreptandu-se spre o casa zugravita-n alb cu ferestre maro. La poarta, doi batranei stau pe banca. Ma uit spre ei si-mi dau seama ca sunt genul ala de batrani care s-au iubit o viata si inca o fac. Se simte raceala dintre ei si emana mai degraba tristeste decat admiratie.
Fata se apropie de ei, saruta mana batranei, ii da buchetul, ii pune mana pe umar si intra amandoua in casa.
La poarta ramane batranul, privind in gol si murmurand cateva cuvinte amare. I-am recunoscut sclipirea din ochi si mi-am dat seama ca isi primeste pedeapsa. Abia acum isi primeste pedeapsa...

Don't miss missing you!