Fotografiile...

- Imi plac fotografiile tale, dar nu prea apar oameni in ele.
- Oamenii le privesc, nu au de ce sa si apara in ele
- A, inteleg...
- Si oricum oamenii le-ar strica. Nu am intalnit pe nimeni care sa merite fotografiat. Nu stiu, cand ii vad cu fetele alea triste.. sau cu zambetele lor false. Mai sunt si aia fara zambet.. parca l-ar fi pierdut sau l-ar fi furat cineva. Nici nu stiu de fapt cum e sa fotografiezi un om. Nu-mi plac oamenii in general...
- De ce?
- Probabil nu-i inteleg... Nu pot cunoaste pe nimeni cu adevarat.
- Dar si tu esti om...
- Pai nici pe mine nu ma inteleg. Ma simt strain de propriul meu corp. De gandurile mele, de trairile mele, de inima.
- ...........
- Da, stiu te-am speriat.Nu credeam sa stau prea mult pe aici. Casa arata de parca abia m-as fi mutat dar sunt aici de peste 5 ani. In fiecare zi imi tot zic: "Maine plec.." Dar n-am reusit pana acum.
- De ce sa pleci?
- Pentru ca toti cei 50 de ani i-am petrecut calatorind. Stateam cateva luni sau zile intr-un singur loc. Si uite ca sunt aici de peste 5 ani si nu mai am curaj sa plec. Nu vreau sa cred ca am imbatranit si asta e motivul.
- Nu esti batran. Pentru mine varsta chiar nu conteaza. Ma fascinezi, maestre...
- La dracu! Asa ziceti toate... Mata stie unde esti tu la ora asta? La dracu cu toate. Ai 17 ani... Ce cauti aici? De ce vorbesc cu tine? De ce-ai venit aici? Pleaca! Vreau sa pleci acum!
- Dar...
- Ridica-te si iesi!
- Dar vin in fiecare seara.De 3 luni incoace. Ma fascinezi, maestre. Te iubesc... Chiar cred ca te iubesc. Nu ma lasa asa...
- Nu, nu.. e o nebunie! tu esti o nebuna si eu sunt mai nebun ca tine.Abia acum mi-am dat seama ce fac.. Doamne, ce fac? Ce-am facut? Nu, nu.. Pleaca.. Chiar acum vreau sa pleci.
- Si cand te mai vad? Vreau sa te mai vad. Spune-mi ca te vad, maestre...
- Vii maine. Da, maine e luni. Vii de maine pana duminica. Sa fii aici la ora 3 in fiecare zi pentru o poza.
- Dar tocmai ai spus ca...
- Taci! Eu hotarasc.. Vii de luni pana duminica la ora 3 pentru o poza.
- Si apoi?
- Apoi gata! Eu pot sa traiesc si restul zilelor ce mi-au ramas. Am cate o poza pentru fiecare zi.. te am toata saptamana..
- Si cu mine cum ramane, maestre?


- Cu tine? Eheee, fetito, sa-ti cumperi un aparat de fotografiat ca unele lucruri raman exact ca niste fotografii...

E un pact!

Noptile cu tine sunt fade de-acum. Si-au pierdut aromele si mirosul, si-au pierdut frumusetea. Sunt parca mai mult o necesitate, o dorinta ce arde precum o lumanare aproape consumata. Arde cu ultimele puteri gata sa se stinga de la o zi la ceallata.
Mangaierile astea imi zgarie pielea si mi-o inrosesc. Saruturile astea imi lasa un gust amar. Cand ma strangi in brate parca ma sufoc.Sunt claustrofoba in devenire.
Cand dormim nu vreau sa-ti mai respir respiatia si nici sa te mai privesc cum dormi. Din toate lucrurile marunte ce obisnuiam sa le facem nu mai vreau nimic.
Pentru ca stii, iubitule... Iubirea a murit!
Te vad, te simt, te am, te miros, te gust... Dar cand rasare soarele, te imbrac si trantesc usa dupa tine. Ma intorc, schimb asternuturile si adorm fara sa ma gandesc ca ai fost sau vei mai fi vreodata langa mine.
Si-mi place asa.. nici nu stiu de ce.. Poate orgoliul meu ranit, sau poate dorinta ce inca mai exista sau obisnuinta.. Habar n-am!
Ce-i drept, tu ai ramas TU. Nu te uit, nu ma uiti.E un pact!


Pactul cu diavolul chiar...

Albastrul cifrelor pierdute...

Nici nu mai stiu exact cand a inceput. Imi notasem data exacta pe peretii inimii. Scrijelisem cifrele cu deosebita atentie si erau atat de bine conturate incat stiam sigur ca n-am cum sa uit. N-am avut niciodata nevoie de vreo agenda sau vreun biletel care sa-mi aminteasca ziua sau noaptea in care te-am gasit. Fusese sclipirea aia pe care o ai o singura data in viata, cel mult de doua. Numaram doar zilele ce treceau pentru ca vroiam ca ele sa te faca sa-mi apartii mai mult.
Pe atunci eram o naiva. Gaseam insemnatate pentru fiecare cuvant, gest si credeam ca nimic nu e intamplator. Nimeni si nimic nu mi-ar fi schimbat trairile, visele, dorintele, pasiunile, sau ma rog... tot ce ducea la tine.
N-aveam timp nici sa respir pentru ca iubeam. Iubeam mai presus de orice. Iubeam mai presus de propria-mi viata. Si acum ma intreb daca nu cumva iubirea absoluta ucide. Dar n-am de gand sa filozofez sau sa scriu despre lucruri marete; si asta pentru ca n-am curaj, n-am talent.
Dar totusi nu inteleg unde sunt cifrele? Ce s-a intamplat cu ele? Cine mi le-a sters sau cine le-a furat? Erau nopti in care ma gandeam doar la ele, nopti in sir le-am privit... cand dispretuitor, cand admirativ.
Nu stiu daca mai stii cum sarbatoream ca nebuna implinirea inca unei zi sau luni. Aveam aniversarile mele de zi cu zi, fara invitati sau cadouri.
Dar acum? Acum mi-au disparut cifrele... S-au dus dracu fara sa am vreo secunda la dispozitie sa mazgalesc pe-un colt de hartie ziua sau noaptea in care te-am gasit.
Nu mai am prea multa nevoie de ele acum dar am promis sa avem o ultima aniversare curand... Se-apropie, se-apropie si nu-mi pot aminti.
Intre timp mi-am renovat toate camerele inimii si vopseaua asta albastra cred ca e de vina pentru tot. Mi-a acoperit peretii cu precizie si nu ma lasa sa vad dincolo de ea. Dar sa stii ca nu mai mor de inima albastra... E albastrul unui nou inceput, e albastrul cifrelor pierdute...

I'am alright!!!

S-a strigat Leapsa!

My twin zice ca e o leapsa profunda. Si eu cum sunt de o profunzime nemaiintalnita nu pot sa trec cu vederea asa ceva, asa ca m-am pus pe rezolvat tema asta ca un copil constiincios ce sunt.


Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să faci ce îţi place, ce ai face?
As zambi!

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să iubeşti, pe cine ai iubi?
Pe ai mei si pe Dinamo

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să vorbeşti, ce ai spune?
Ca mi-a placut sa traiesc

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ţipi, de ce ai ţipa?
Ca sa ma eliberez de tot

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să râzi, de ce ai râde?
De lucrurile simple, cele de zi cu zi

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să plângi, de ce ai plânge?
De fericire

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să bei, ce ai bea?
o bere, frate

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să alergi, spre ce direcţie ai alerga?
spre EL

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să desenezi, ce ai desena?
o gargarita

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să scrii, ce ai scrie?
povestea vietii mele, cu toate secretele ei cu tot

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să citeşti, ce ai citi?
pai nu stiu.Scrisoare de dragoste

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să furi, ce ai fura?
un sarut

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ceri scuze, cui te-ai adresa?
mamei. dar iertare, nu scuze

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să răneşti, pe cine ai răni?
pe EL

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să te rogi, ce ai cere?
sa stiu cum se da timpul inapoi

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să dai, ce ai da?
pai cui? ca asa eu as da TOT.. dar depinde cui


si o pasez cui se crede in stare sa o rezolve.. :))

Shhhhh

Eu stiu sa tin secrete si stiu sa le pretuiesc.. Si de data asta I'll keep it in the closet!!!




!!! Because There's Something
About You Baby
That Makes Me Want
To Give It To You
I Swear There's Something
About You Baby

...Just Promise Me
Whatever We Say
Or Whatever We Do
To Each Other
For Now We'll Make A Vow
To Just
Keep It In The Closet

poate sa imi spuna cineva?

fa ce trebuie sa faci!

Primeste-l...
Primeste-l pentru a mia oara si iarta-l...
Zambeste-i, tine-l in brate, intelege-l...
Sopteste-i la ureche ce-ti trece prin cap si apoi razi in hohote..
Iubeste-l si fa-l in continuare sa creada ca esti numai a lui...
Protejeaza-l si accepta ca ai nevoie de el...
Nu-i mai arunca cuvinte grele si nu-i mai reprosa nimic...
Nu-l judeca...
Accepta-l asa cum e si traieste la voia intamplarii...


DAR...


Dar uita-l!

E povestea!

E o poveste. E chiar o noua poveste. E o poveste in care si el si eu avem trecuturile noastre de care inca ne simtim legati. E povestea in care ti se deschide un nou drum, ti se da o sansa si nu stii daca sa o accepti, sa o iei in serios sau nu.
Povestea incepe intr-o oarecare zi de marti.Incepe brusc. Atat de brusc incat ajungi sa te intrebi daca nu cumva ceva ciudat se intampla in univers. Mi-am zis ca nu poate sa mi se intample tocmai mie. N-are cum...
E imposibil sa fi mers atat de mult prin tunelul asta si deodata, de nicaieri sa apara luminita.
Mi-am petrecut nopti gandindu-ma si rasgandindu-ma.Mi-a fost greu sa accept, sa cred in tot ce-am auzit si-am vazut. Si intr-un final furtuna mi s-a artat pentru o a doua oara. Mi-a ravasit gandurile cand poate ajunsesem la o concluzie. Cand mi-am zis ca dupa ce am pierdut atat, ce as mai putea pierde acum?
M-a lasat iarasi goala dupa numai cateva zile. Timp in care avusesem curajul sa ma ridic si sa sper din nou. Sa am incredere si sa nu ma mai tem.
Habar nu am daca am gresit sau nu. Daca intr-adevar eu sunt cea care pentru a nu stiu-cata-oara s-a pripit.
Nu gasesc rost in tot ce mi se intampla. Nu inteleg nimic desi totul pare atat de clar.

Si ce-mi ramane mie de facut?

Nimic...

Baby, I can feel your halo...