).JPG)
Am acum o leapsa furata..sau nu, cersita pentru ca m-am consultat inainte cu propietara ei si a fost de acord sa mi-o incredinteze.
Leapsa de azi imi cere sa dau limbile ceasului peste cap si sa ma intorc acolo unde mi-as fi dorit sa raman mereu. S-au scurs ani multi si grei de atunci dar am puterea sa-mi amintesc tot ca si cand ar fi fost ieri.Cum eram eu mica? S-o luam incet, pas cu pas..
Prima mea zi de scoala a fost mai mult decat senzationala si m-am pregatit pentru ea o vara intreaga. Mi-am tras tunsoare noua si mi-am facut tot felul de iluzii.Imi cumparase mama bluza alba pe umeri si fusta cloş ca asa se purta pe atunci. Simteam mii de priviri rautacioase atintite spre mine si ele veneau din partea fetitelor obligate de mamelor lor sa poarte uniforma aia albastra cu sortulet si carouri mici. Si parca nu era suficient.. mai aveau si pampoane din alea albe! Apropo, tin sa-i multumesc mamei mele pe aceasta cale ca nu am fost nevoita niciodata sa port asa ceva.
Anii ce-au urmat au fost dintre cei mai deosebiti pentru ca deja parasisem gasca fetitelor ce jucau elastic si incepusem sa bat mingea in curtea cantinei de dimineata si pana seara. Aveam acum anturajul meu dubios :)) Eram singura fata intre zeci de baieti. Jucam fotbal si stateam afara la "faţa" pana spre dimineata, ca stateam la bunica si doar ma lasa sa fac ce vreau. Mama era aproape in pragul disperarii pentru ca pe zi ce trecea capatam tot mai multe apucaturi baietesti si feminitatea mea se stingea putin cate putin. A inceput apoi sa imi interzica sa mai stau la coltul strazii si sa mai joc fotbal.Nu ma mai lasa la bunica si imi facuse un alt program, diferit de ceea ce traisem pana atunci.
In scoala generala am inceput sa mai las deoparte baietismele din mine caci incepusera fluturii sa-mi zboare prin stomac si oricum imi era destul de greu sa ma ascund de mama in ceea ce privea gasca mea de masculi.
Dar cu totii stim vorba aia: lupul isi schimba parul dar naravul ba. Tot baietii erau cei mai buni prieteni ai mei si daca acum nu mai jucam fotbal, am inceput sa dezvolt o alta pasiune care mai tarziu avea sa se transforme intr-o mare dragoste. Si anume, Dinamo. Nu pierdeam niciun meci si eram cea mai fericita cand mergeam cu tata pe stadion. Imi placea la nebunie sa ma cert pentru echipa mea, sa sar la gatul omului daca era nevoie. Urmaream la televizorul din sufragerie toate meciurile si deja imi castigasem admiratie din partea tatei si parca acum nu mai regreta asa mult ca nu sunt baiat. Imi mai permiteam o injuratura printre dintii stransi si un tipat. Apoi pasiunea asta a fost dusa la extrem, transformandu-se in fanatism. Am ajuns sa ma gandesc din ce in ce mai des la asta, sa imi doresc sa fac unele lucruri care nu s-au realizat nici pana in astazi, dar stiu ca intr-o zi le voi duce la bun sfarsit.
Intotdeauna au existat lucruri care m-au diferentiat de ceilalti, in special de fete. Vocea mea, felul meu de a fi si a actiona, protectia pe care credeam ca o pot oferi tuturor desi eu eram mica, mica si neinsemnata.
Restul anilor au trecut pe langa mine cu 100 de km/h. Am sters cu coatele bancile liceului si acolo am invatat ca zambetul meu fortat nu avea sa mai reziste si uneori e bine sa gasesti cate un om caruia sa-i spui tot ce te apasa. Ca nu de fiecare data a fost persoana potrivita care m-a ascultat si sfatuit, asta e alta poveste, dintr-un alt film.
Am 19 ani fara 26 de zile dar daca maine ar fi sa mor nu mi-ar parea rau nicio clipa pentru ca-mi simt sufletul si mintea ca la 60 de ani.
Cam asta este domnisoara Fir de Nisip. Oricine ma cunoaste indeaproape sau macar are impresia ca ma cunoaste si are completari de facut este rugat sa lase un comentariu.
Pana un alta eu fac din leapsa asta un bulgare imens, ca tot nu avem zapada de sarbatorile astea, si-l arunc in Ambasadoarea, Ana, Josephine, Razjudec, De Moda Veche, Everyone is untitled to my opinion si cam atat.. :)
