s-au dus cum au venit...

Ti s-a intamplat vreodata sa nu stii ce anume ar trebui sa simti pentru o anume perioada din viata ta? Iata-ma la sfarsitul celor 4 ani de liceu.. Mi-e greu sa cred ca mai sunt doar 3 saptamani pana ce sunetul asurzitor al ultimului clopotel ma va infiora, cand aglomeratia din curtea scolii va deveni insuportabila.. Sincer vorbind, lucrurile care o sa-mi lipseasca cu adeverat sunt putine..Atat de putine incat le pot insira pe degetele de la o singura mana:
o sa-mi fie dor de diriga, CLAR!
o sa-mi fie dor de caterinca din spatele clasei..
o sa-mi fie dor de Lacramioara care acum doi ani m-a tarat in biroul directorului pentru ca "am obligat-o sa chiuleasca" sustinea ea cu tarie.. (ce, credeai c-am uitat?)
o sa-mi fie dor de tigara fumata pauza de pauza in toaleta fetelor..
o sa-mi fie dor de goana dupa scutiri si "bilete de voie" pentru motivarea absentelor..
Acum, privind inapoi imi dau seama ca am si amintiri frumoase pe care nu as putea sa le uit. Dar simt ca anii astia raman neterminati, ca ar fi trebuit sa fac mai multe.. Nu, a nu se intelege ca as vrea sa mai raman, ca regret plecarea mea.. Doar ca in 4 ani nu am strans destule amintiri care sa-mi tina de urat pe viitor..Entuziasmul se amesteca cu un strop de tristete si devin confuza.. Nu stiu ce sentimente sa impartasesc acestor ani.. Si da, recunosc! Acesta este locul unde am trait prima iubire, unde o nota mica imi parea un capat de tara, unde o observatie primita de fata cu ceilalti colegi ma facea sa ma inrosesc pana in varful urechilor..
Relatii de prietenie n-am legat cine stie ce.. Unele au atras dupa ele tot felul de probleme adolescentine: de la certuri "ca intre copii", la adevarate razboaie civile. Acum, desigur ma amuz cand ma intorc spre acele vremuri si imi amintesc cum nu dormeam nopti intregi, plangand si rupand scrisorile primite de la ele, "cele mai bune prietene ale mele".. Pentru ca la fiecare sfarsit de saptamana ne scriam scrisori povestind lucruri banale uneori, alte ori adevarate romane erau editate si reeditate pe zeci de coli albe. Povestea scrisorilor s-a derulat pe parcursul clasei a 9-a cand deja priveam cu superioritate in jurul meu, ca ce naiba eram doar la LICEU si nu la orsicare, la SAHIA. clar?!
Dintr-a zecea deja imi luasem lumea in cap, asta si datorita tatei care s-a hotarat intr-un final sa-mi prelungeasca programul de stat in oras.. Nu mai trebuia sa vin la 12 fix (fara sfert academic, fara nimic) ci la 1. UNU!!! Eeeeh mi-a fost de ajuns sa vin o data la 1 jumatate si sa-mi dau seama ca ai mei CHIAR nu se trezesc sa vada daca eu sunt om de cuvant.. si devenise deja o obisnuinta sa depasesc programul cu indolenta. "A, pai ce ma eu n-am program. tu ai?" mwhahahahah..
Pe A il stiam de printr-a 8-a dar odata ajunsa in acelasi liceu cu el am hotarat sa iau initiativa. Domne, am telefon? Am! Am internet? Am! Intre aceste doua tehnologii exista o stransa legatura.. Ii voi trimite mesaje de pe internet, sa-l impresionez! Rosesc si acum cand imi amintesc fragmente din cele trimise.. Eh da, l-am "agatat" si totul s-a sfarsit anul trecut in vara cand siliti de unele imprejurari, am decis sa ne vedem de vietile noastre "care sunt total diferite".. right!
Clasa a 11-a a fost cel mai zbuciumat an din intreaga mea viata.. Bine, n-as putea sa ma confesez aici in vazul tuturor.. Dar ca idee, am trait intr-un an cat altii in 10! Dar a fost frumos, frumos..
Si am ajuns aici, intr-a 12-a cand ma simt ca dupa o viata de munca. Simt ca in 3 saptamani ies la pensie.. Nu stiu de ce.. Nu pot constientiza faptul ca vine o alta perioada din viata mea, poate mai frumoasa decat aceea care-a trecut. ma simt sfarsita, obosita!

favourite movies

Sectia 16

2008.. au cam trecut 18 ani si ceva de cand am vazut lumina zilei si in toti acesti ani am calcat de fix 2 ori "intr-o institutie ce inca se respecta" si anume Politia.. Cand mi-am facut buletinul si astazi!
In general nu-mi place Bucurestiul! Cand ajung acasa ma simt de parca as fi muncit din greu intreaga zi, fara strop de apa si farama de mancare.. "pasaje, blocaje, claxoane, telefoane, termopane, parcare pe trotuare, in parcuri sau cu plata, butic,minimarket, supermarket, hypermarket, expomarket" si tot asa.. Astazi am avut insa placerea de a vizita si unul dintre putinele locuri ale capitalei, pe care mi-as dori sa le tot vad.. Dupa indelungi cautari am gasit si strada Stoian Militaru si la numarul 103 ne era destinatia.. Greu de crezut cand inaintea ta se desfasoara o constructie veche de cand lumea, ce arata mai degraba a azil decat a Politie.. Calcam cu pasi timizi spre "receptia" cladirii unde ne intampina un tip de statura medie, cu tenul masliniu, infatisare usor dubioasa.. Si pentru ca problemele ce urmau a fi rezolvate nu ma priveau in mod direct, am decis sa astept afara, timp in care reuseam sa clarific un lucru: Nu cumva sunt undeva pe la tara?!
In cele 50 de minute de stat si tot stat, s-au perindat pe-acolo oameni fel si fel.. Analizam si ma grabeam sa trag concluzii.. Cum nimeni nu mai e eficient in tarisoara asta a noastra, in zilele acestea ale noastre, nici domnii militieni nu au putut rezolva intr-o ora niste amarate de declaratii si semnaturi. Motiv pentru care, cu trasul asta de timp, am ajuns sa vedem si infractorul..
Pentru prima si sper ca si pentru ultima data in viata mea, am vazut un om cu catusele stranse, cu capul plecat, cu ochii umezi, cu glasul tremurand.. Iertare n-a putut, n-a vrut sa-si ceara. Dar cand te uitai spre el si-l strapungeai cu privirea isi muta repede ochii si zambea amar.. Si-a ingradit viata pentru urmatorii 8 ani, timp in care isi va da seama (sau nu) ca drogurile nu-s tocmai vitale, ca talharia nu-i o meserie..
E adevarat ca cine greseste, plateste dar cand te uitai spre el parca nu mai stiai ce-a savarsit si ti se inmuia sufletul in mila.
Poate va avea ceva de invatat acolo, gandesc eu.Si cand va simti din nou mirosul libertatii va sti sa pretuiasca mai mult VIATA!


Cine-si uita greseala, merita s-o repete!

Sala pasilor pierduti

Erau doar patru pereti albi, scrijeliti de unghii tocite si frustrate.Totul in jur mirosea a dezinfectant de ii taia respiratia si simtea cum incet, incet se sufoca si piere. O lumina intensa se vedea la capatul acestei sali si il facea sa vrea sa ajunga indata acolo pentru a descoperi misterul.Cu cat mergea mai mult spre ea, cu atat mai departe ii parea,insa vointa si curiozitatea erau mult mai puternice decat insasi conditia sa fizica.Din loc in loc erau presarate flori de azalee pentru pasiunile fragile peste care trecuse cu usurinta.. Isi continua drumul cu ambitia intinsa la extreme si prin fata ochilor ii trecea intreaga viata cu o viteza inimaginabila. Si acum isi amintea pentru prima data, primii pasi facuti, primele cuvinte, prima atingere, primul sarut. Ochii ii tremurau incercand sa opreasca izvorul de lacrimi ce-i inunda obrajii, insa, era in zadar.Pasea cu darzenie si nu privea inapoi. Toate idealurile sale murisera si parca simtea ca viata sa depinde cumva de aceasta aventura pe care trebuie sa o duca la bun sfarsit. Pierduse notiunea timpului si deja credea c-au trecut cateva ore de cand tot merge fara niciun rezultat..
Deodata lumina din capat incepu sa se stinga usor, usor precum o candela care simte ca Ziua de Sarbatoare s-a sfarsit.Mirosul greu de pana acum disparuse brusc si mireasma puritatii il lovi in plin.Isi simti sufletul golit de toate apasarile lumesti si o adiere a unui vant cald ii misca suvitele de pe frunte.Inchise ochii din instinct si cand ii reveni privirea si constiinta deopotriva, inaintea sa stateau doi copilasi dintr-aceia cu aripi albe..
Intinse mana spre ei si cu glasul stins grai: "...De ce? De ce eu?"

Mi-ajunge!

Mi-ajunge un zambet cald si-o bataie sensibila pe umar..
Mi-ajunge un cer senin si-o floare de magnolie..
Mi-ajunge acordul de chitara de pe piesa noastra.. da, aia pe care-o ascultai in nestire cu lacrimi in coltul ochilor..
Mi-ajunge sarea marii si nisipul dintre degete..
Mi-ajunge bluza ta cu care inca mai dorm pentru ca miroase a TINE..
Mi-ajunge pojghita din cana cu lapte si scrisoarea din cartea ta verde..
Mi-ajunge luna oglindindu-se in geamul meu..
Mi-ajunge dimineata cu mirosul ei greu..
Mi-ajunge frica zilei de maine..
Mi-ajunge mangaierea calda a acestor maini de strain..
Mi-ajunge sa dorm uneori si sa am satisfactia ca n-am visat nimic..
Mi-ajunge ce am si nu-mi doresc ce nu pot avea..


Ti-ajunge sa fugi ca o tarfa groasa si grabita ce a fost prinsa cu picioarele goale in gradina publica..

Nu o deranja cand saruta cerul!

Se intampla uneori in viata, sa intalnesti oameni care sa-ti marcheze intreaga existenta.. Mie mi s-a intamplat! si spun asta cu mana pe inima, cand ma gandesc la EA.. la parul ei blond, la ochii ei verzi, la sufletul ei (sau macar la ce-a mai ramas din el)..Visez la o noapte intreaga petrecuta alaturi de ea, in care sa injuram in nestire, sa fumam cartuse de tigari, sa radem, sa ne povestim si in final sa adoarma cu capul pe picioarele mele.. si chiar daca ar fi sa-mi amorteasca,sa stau nemiscata de frica sa nu-i tulbur somnul greu, chinuit de vise felurite.. Sa stau si sa o privesc cum se chinuie cu mirosul noptii, sa ma joc in parul ei fin.. Si dupa atatea ore de stat nemiscata, nici sa nu-mi mai simt corpul dar sa stiu ca-i e bine si ca in sfarsit nu se mai simte singura.
Odata ce dimineata pune puternic stapanire pe noi,sa o trezesc cu gadilat si scancete de ras.. sa ne amuzam minute in sir cand ne uitam in oglinda la parul ei ciufulit, sa-i fac clatite cu sirop de ciocolata si sa ne intoarcem in pat la povesti..
Nu stiu cum sa-ti spun ca este.. pariez ca n-ai intelege.. are o chestie a ei pe care am simtit-o inca de pe vremea cand o iubea pe Maria Popistasu si mergea la eZ sa vada ce mai e pe net.. Are o sensibilitate aparte si as gasi-o minunata si atunci cand vorbeste murdar..
I-am spus atatea, pentru ca mi-a spus atatea.. si banuiesc ca va veni ea si ziua cand vom sta cu nasul sub patura si vom asculta vijelia de afara.. iar ea imi va spune ca totul va fi bine si ca mai aduce o patura..
Pana cand ii voi pune mana pe umar si vom privi impreuna cerul ei verde, poate vor trece zile, luni chiar ani..dar eu voi continua sa sper ca ziua aia nu e departe si ca nu mai e mult pana ii voi spune: "femee esti ciudata, da` te iubesc de mor!"
Ii place cerul si e in acceasi zodie cu mine.. e mai mereu somnoroasa si nu-i place sa vorbeasca despre ea.. Si acum tace, si citeste, acceptand randurile mele..
Si tace, zambind asteptand sa ma tradez, sa ma pierd in roiul de cuvinte vinovate..
Si tace, si tac..
Ii trimit un zambet maine la amiaza si astept cu-nfiorare o parere!

Cine este el?

Cine este el? De unde-a aparut si unde merge?
Nu vreau sa-i stiu numele, roaga-l sa-mi povesteasca...
...daca atunci cand s-a nascut a urlat precum o lalea ce tocmai se deschide
...daca primele sale cuvinte au atras dupa ele o explozie de fericire
...daca si-a julit coatele cand era mic
...daca a plans pentru un suflet
...daca a jurat sa n-o mai caute
...daca s-a sarutat prima data mult mai tarziu decat ceilalti prieteni ai sai
...daca era poreclit cumva
...daca de fapt el a vrut sa ne despartim
...daca regreta ceva
...daca tresare cand imi aude vocea
...daca mai simte inca parfumul meu pe perna lui
...daca mai are barba cat sa ma zgarie pe spate
...daca mai are mainile atat de ingrijite
...daca ii mai place parul meu blond
...daca a fost om vreodata?

Fa-i un afis!
Scrie pe el ca-i placea sa ma priveasca pe furis si cand il prindeam intorcea privirea brusc
Scrie ca atunci cand ii e greu nu cauta alinare niciunde si se afunda in aroganta
Scrie ca de fapt a mintit cand a zis ca ultima data a plans cand era mic
Scrie ca a cazut pe aleea din parc in timp ce alerga spre mine
Scrie ca ma doreste ca in sambata aia dar face pe interesantul
Scrie ca n-am uitat cum stranuta si nici cum isi musca buza de jos

Impatureste hartia si trimite-mi-o acasa!
Poate odata o s-o gasesc si citind enervata, voi stranuta si-mi voi musca buza de jos..

Cherchez la femme

"Cand incetezi sa te mai miri de misterele lumii esti mort. Uneori mai dureaza ani intregi pana sa fii ingropat, dar tot mort te numesti. Cand sufletul tau nu se mai minuneaza, cand nu te trezesti cu bucuria ca incepe o noua zi printre misterele lumii, gata, esti pierdut.Nici nu simti, de fapt, ca te-ai trezit, doar ai comutat un intrerupator de somn, asa cum seara, actionezi intrerupatorul de miscare. Viata devine o sinusoida zi-noapte, un grafic plicticos pana la moarte. Fara nicio tresarire, esti mecanismul care poarta un nume, esti expresia mecanica a codului numeric personal. Si atat.
Eu cred ca traim doar atat cat ne putem proba capacitatea de umire. In rest, vietuim, ne intretinem in viata corpul, si nimic mai mult. Suntem un fel de melci care ne taram impovarati de o cochilie mare, ramasa goala dupa ce a plecat din ea simtul mirarii. Am fost deconectati de la mister, s-a cam terminat ceea ce era viu in noi. Peisajele nu ne mai spun nimic, bucuriile sunt ofilite, viata e o suma de reflexe, muzica e o harmalaie enervanta, literatura un rezervor de cuvinte goale. Fara mister suntem o aglomerare de celule obligate sa stea o vreme impreuna. Suntem doar tarana care merge la serviciu.
Dintre toate misterele lumii, cel mai mult ma tulbura misterul numit femeie. nu e obsesie, e mister. "In lume-s multe mari minuni; mai mari ca omul insa nu-s" scria, acum cateva mii de ani, un grec pentru care misterele lumii erau vii. Da, omul e o minune mare, dar, pentru mine,ca barbat, femeia este o si mai mare minune. Si nu ma refer la minunea reproducerii, la misterul prin care in corpul ei creste alt corp, cum corpul ei functioneaza, inainte de a naste, cu doua inimi. E mare mister si acesta. Si chiar daca mi se va explica de o mie de ori, ca asa este tiparul natural, ca sunt cromozomii, genele, ADN-ul la mijloc, pentru mine, in esenta, nasterea noastra ramane un mister. Un mister cu femeia in centru. Un mister numit femeie.
Poate sa para necopt ceea ce spun, dar chiar ma intreb cum fiintele gingase care sunt femeile, complexe, misterioase, pot sa iubeasca barbatii cei banali. E un mister care tine lumea, un mister fundamental pe care oricat l-ai descoase, oricat l-ai pune la rece sa-l analizezi, tot nu se arata in ultimele lui semnificatii. Literatura lumii a inceput, in fond, de la ambitia omeneasca de a surprinde acest mister supra-omenesc. Nostalgia unui intreg, al unui singur trup sa fie explicatia? Atractia femeii pentru un barbat e ceva dincolo de hormoni, de feromoni, de disperarea speciei care vrea sa mearga mai departe.Sigur, imi veti spune, dar si atractia unui barbat pentru o femeie e tot mister. Da, va raspund, e un mister, dar nu atat de mare. In plus, ca barbat locuit de acest mister, nu ma infierbant prea tare.
Misterul celalalt, "eternul feminin", ma tulbura, lui ii dedic aceste randuri. Sunt pasionat de "jumatatea frumoasa" a lumii. Si, de cand citesc, ma apropii cu o curiozitate in plus de cartile scrise de femei. Am fost incantat, acum cateva saptamani, la inceputul lui martie, de o carte speciala scrisa de o femeie foarte frumoasa. Ce nevoie are o femeie foarte frumoasa, oare, sa mai scrie? Ce neastampar o face sa se aseze la masa de scris, sa uite ca e frumoasa si sa se supuna chinurilor literare? E un mister!"

Ioan T. Morar

Veioza Mea

Sa va povestesc despre veioza mea cea albastruie! Era mica dar valoroasa.. stii si tu, esentele tari se tin in sticlute mici.. Cand ma gandesc la toate noptile in care m-a vegheat.. cate vazuse si cate stia..
O tineam la capatul patului si ii dadeam voie sa-mi mangaie sufletul cu lumina sa, numai dupa apusul soarelui. De cum o aprindeam, lucrurile din camera se colorau dintr-o data in albastru; un albastru diversificat in fel de fel de nuante dupa locul unde cadea lumina; peretii erau bleu pal, dulapul ultramarin, iar jaluzelele, parca vrand sa iasa din decor, disturbau aceasta armonie de albastru, capatand cand si cand nuante verzui.
Imi placea mai mult decat orice sa stau cu capul in palme si sa-i privesc interiorul ferecat pana ce ochii imi oboseau.Cand incercam sa deslusesc lucrurile din jurul meu, ma simteam neputincioasa.. veioza aproape ca ma orbea dar mi-era imposibil sa-mi iau privirea de la ea.
Nici nu stiu cum sa-ti zic ca era.. ce-i drept avea o forma dubioasa care te ducea cu gandul la fel si fel de nebunii. Sau bine, poate doar mintea mea mergea mai departe decat trebuia.. dar oricat de obscena ar fi aratat parca tot minunata imi parea pentru ca niciodata nu simtisem ca ceva imi apartinea atat de mult pe cat simteam cu VEIOZA MEA.
Cand viata mea a inceput sa se contureze - asta pe la 3 ani- stiu sigur ca era acolo, la capatul patului, unde ti-am zis. Si la ea ma uitam ori de cate ori somnul de dupa amiaza intarzia sa apara, la ea ma uitam cand ma chinuiau juliturile din coate, cand am simtit pentru prima data ca buzele unui strain le strivesc pe ale mele sau cand trupurile noastra s-au amestecat si un fior rece m-a strabatut..
Si nu pot sa neg faptul ca imi lipseste cu desavarsire.. probabil te intrebi ce s-a intamplat cu ea..
Ei bine, nici macar nu-mi amintesc exact.. stiu ca era noapte si ploua in draci! Venisem acasa de la un fel de sueta, unde toata lumea ma enervase uitandu-se cu insistenta la parul meu care recunosc, nu era intr-una din zilele lui bune. Probabil ca bausem putin peste masura si intrand in camera, am simtt cum sangele incepe sa-mi fiarba in vine..si parca totul imi parea atunci pe dos..imi venea sa urlu.. baiguiam fel si fel de melodii invartindu-ma fara rost prin camera..Asteptam parca ceva sa se intample. Cand in sfarsit aburii alcoolului au reusit sa ma doboare, am hotarat sa cer alinare in albastrul EI.. Am aprins-o si priveam in gol in directia ei.. Un sentiment de razbunare ma incerca necontenit.. dar pentru cine sau pentru ce atata ura, nici acum nu stiu sa-ti spun. Singura care avea sa suporte mania mea era cea care imi lumina cararile inimii si deja nimeni si nimic nu ma putea opri sa nu o distrug. Am smuls-o cu putere din priza si un zambet stramb mi-a aparut in coltul gurii. I-am desfacut capacul si l-am calcat in picioare.. firicelele datatoare de magie au fost distruse in mai putin de jumatate de minut. Rosesc si acum cand destainuiesc hartiei faradelegea mea. Am adormit muscadu-mi pumnii si luptandu-ma cu remuscarile.
Cand odata cu dimineata cea limpede, mi-a revenit si judecata, cand aburul nocturnelor orgii s-a risipit, m-a incercat un sentiment de groaza la gandul nelegiuirii fara seaman ce o savarsisem.
Si acum pastrez resturile din bucata mea de fericire si adesea stau cu capul in palme si le privesc indelung..
Pacat ca nu mai pot vedea lucrurile din camera colorate fel si fel si acum nimeni si nimic nu-mi mai poate mangaia sufletul dupa apusul soarelui..

Viata mea se aglomereaza..

Cum zicea Cartarescu: " Stam ochi in ochi, dar nu stiu: ca doi amanti sau ca doi paienjeni? sau ca un om in oglinda? sau ca doi orbi intr-un azil? avem acelasi drum."
Eu zic:
Stam ochi in ochi ca doi fluturi la imperechere..
Stam ochi in ochi ca stelele prinse de cer..
Stam ochi in ochi ca marea infipta in nisip..
Stam ochi in ochi ca pruncii la sanii mamelor..
Stam ochi in ochi ca un fard pe-o faţă proastă..
Stam ochi in ochi.. dar nici n-avem ochi.. N-avem nimic!si totusi ne privim in nestire lasand sa ne depaseasca secundele cu-a lor viteza..
Si te-ai trezit si mi-ai zis: "Esti proasta!"
Si m-am trezit si ti-am zis: "Esti prost!"
Suntem doi orbi, prosti in cautarea fericirii.. dar un lucru este clar:Aceasta NU se afla in ochii nostri!