Sectia 16

2008.. au cam trecut 18 ani si ceva de cand am vazut lumina zilei si in toti acesti ani am calcat de fix 2 ori "intr-o institutie ce inca se respecta" si anume Politia.. Cand mi-am facut buletinul si astazi!
In general nu-mi place Bucurestiul! Cand ajung acasa ma simt de parca as fi muncit din greu intreaga zi, fara strop de apa si farama de mancare.. "pasaje, blocaje, claxoane, telefoane, termopane, parcare pe trotuare, in parcuri sau cu plata, butic,minimarket, supermarket, hypermarket, expomarket" si tot asa.. Astazi am avut insa placerea de a vizita si unul dintre putinele locuri ale capitalei, pe care mi-as dori sa le tot vad.. Dupa indelungi cautari am gasit si strada Stoian Militaru si la numarul 103 ne era destinatia.. Greu de crezut cand inaintea ta se desfasoara o constructie veche de cand lumea, ce arata mai degraba a azil decat a Politie.. Calcam cu pasi timizi spre "receptia" cladirii unde ne intampina un tip de statura medie, cu tenul masliniu, infatisare usor dubioasa.. Si pentru ca problemele ce urmau a fi rezolvate nu ma priveau in mod direct, am decis sa astept afara, timp in care reuseam sa clarific un lucru: Nu cumva sunt undeva pe la tara?!
In cele 50 de minute de stat si tot stat, s-au perindat pe-acolo oameni fel si fel.. Analizam si ma grabeam sa trag concluzii.. Cum nimeni nu mai e eficient in tarisoara asta a noastra, in zilele acestea ale noastre, nici domnii militieni nu au putut rezolva intr-o ora niste amarate de declaratii si semnaturi. Motiv pentru care, cu trasul asta de timp, am ajuns sa vedem si infractorul..
Pentru prima si sper ca si pentru ultima data in viata mea, am vazut un om cu catusele stranse, cu capul plecat, cu ochii umezi, cu glasul tremurand.. Iertare n-a putut, n-a vrut sa-si ceara. Dar cand te uitai spre el si-l strapungeai cu privirea isi muta repede ochii si zambea amar.. Si-a ingradit viata pentru urmatorii 8 ani, timp in care isi va da seama (sau nu) ca drogurile nu-s tocmai vitale, ca talharia nu-i o meserie..
E adevarat ca cine greseste, plateste dar cand te uitai spre el parca nu mai stiai ce-a savarsit si ti se inmuia sufletul in mila.
Poate va avea ceva de invatat acolo, gandesc eu.Si cand va simti din nou mirosul libertatii va sti sa pretuiasca mai mult VIATA!


Cine-si uita greseala, merita s-o repete!

Sala pasilor pierduti

Erau doar patru pereti albi, scrijeliti de unghii tocite si frustrate.Totul in jur mirosea a dezinfectant de ii taia respiratia si simtea cum incet, incet se sufoca si piere. O lumina intensa se vedea la capatul acestei sali si il facea sa vrea sa ajunga indata acolo pentru a descoperi misterul.Cu cat mergea mai mult spre ea, cu atat mai departe ii parea,insa vointa si curiozitatea erau mult mai puternice decat insasi conditia sa fizica.Din loc in loc erau presarate flori de azalee pentru pasiunile fragile peste care trecuse cu usurinta.. Isi continua drumul cu ambitia intinsa la extreme si prin fata ochilor ii trecea intreaga viata cu o viteza inimaginabila. Si acum isi amintea pentru prima data, primii pasi facuti, primele cuvinte, prima atingere, primul sarut. Ochii ii tremurau incercand sa opreasca izvorul de lacrimi ce-i inunda obrajii, insa, era in zadar.Pasea cu darzenie si nu privea inapoi. Toate idealurile sale murisera si parca simtea ca viata sa depinde cumva de aceasta aventura pe care trebuie sa o duca la bun sfarsit. Pierduse notiunea timpului si deja credea c-au trecut cateva ore de cand tot merge fara niciun rezultat..
Deodata lumina din capat incepu sa se stinga usor, usor precum o candela care simte ca Ziua de Sarbatoare s-a sfarsit.Mirosul greu de pana acum disparuse brusc si mireasma puritatii il lovi in plin.Isi simti sufletul golit de toate apasarile lumesti si o adiere a unui vant cald ii misca suvitele de pe frunte.Inchise ochii din instinct si cand ii reveni privirea si constiinta deopotriva, inaintea sa stateau doi copilasi dintr-aceia cu aripi albe..
Intinse mana spre ei si cu glasul stins grai: "...De ce? De ce eu?"

Mi-ajunge!

Mi-ajunge un zambet cald si-o bataie sensibila pe umar..
Mi-ajunge un cer senin si-o floare de magnolie..
Mi-ajunge acordul de chitara de pe piesa noastra.. da, aia pe care-o ascultai in nestire cu lacrimi in coltul ochilor..
Mi-ajunge sarea marii si nisipul dintre degete..
Mi-ajunge bluza ta cu care inca mai dorm pentru ca miroase a TINE..
Mi-ajunge pojghita din cana cu lapte si scrisoarea din cartea ta verde..
Mi-ajunge luna oglindindu-se in geamul meu..
Mi-ajunge dimineata cu mirosul ei greu..
Mi-ajunge frica zilei de maine..
Mi-ajunge mangaierea calda a acestor maini de strain..
Mi-ajunge sa dorm uneori si sa am satisfactia ca n-am visat nimic..
Mi-ajunge ce am si nu-mi doresc ce nu pot avea..


Ti-ajunge sa fugi ca o tarfa groasa si grabita ce a fost prinsa cu picioarele goale in gradina publica..